Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Fundata

Ajungem astăzi la ultima destinaţie premiată în Top 10 Destinații turistice din România, aleasă prin vot de membrii Clubului Presei de Turism - FIJET România: locul 1, Fundata.

Fundata
Fundata

, 22.04.2023, 13:35

Ajungem astăzi la ultima destinaţie premiată în Top 10 Destinații
turistice din România, aleasă prin vot de membrii Clubului Presei de Turism -
FIJET România: locul 1, Fundata. O zonă
în care timpul nu s-a oprit în loc, aşa că drumurile comunei, puțin asfaltate,
nu mai sunt de mult timp străbătute doar de cai și căruțe, ci locul lor a fost
luat de mașini puternice, dar și de ATV-uri, motociclete sau biciclete. Oamenii
locului și-au deschis porțile – și sufletul – celor dornici să investească aici,
astfel că zona a cunoscut un avânt în ultimii ani.


Ovidiu Oprea, consultant în turism, ne-a deschis ochii asupra
frumuseţii zonei:

Fundata este un loc magic, unde te simţi cu
adevărat liber. Cel puţin asta este senzaţia mea ori de câte ori
ajung acolo. Fundata este un sanctuar de frumuseţe, amplasat la 1360 metri,
între Piatra Craiului şi Bucegi-Leaota. Este localitatea cu cel mai curat aer
din România, cu unele dintre cele mai frumoase peisaje şi multă istorie. Fundata este formată din satele Fundata, Şirnea şi Fundăţica, iar
din punct de vedere al reliefului face parte din culoarul Rucăr-Bran. Este
hotarul dintre Transilvania şi Muntenia, iar în trecut a fost graniţa dintre
Imperiul Austro-Ungar şi Ţara Românească. Locuitorii din zonă spun că de foarte
multe ori oamenii care trăiau aici aveau casele în Ţara Românească şi
grajdurile în Imperiu, astfel încât treceau frecvent graniţa pentru a merge
dintr-o parte într-alta. Ceea ce se poate remarca din primul moment după ce ai
păşit în Fundata este amplasarea caselor şi a pensiunilor, la distanţă unele de
altele, răsfirate pe diverse dealuri, unde te poţi relaxa în voie, fără a
interacţiona în vreun fel cu vecinii. Iar ceea ce pare cel mai
important este că localnicii, cu sau fără pensiuni, par să formeze o comunitate
bine sudată, în sprijinul turismului local. Oriunde priveşti eşti fermecat de
legătura dintre vechi şi nou, păstrând tradiţiile locale.


Panorama către Piatra Craiului sau către
Bucegi încântă privirea, după cum ne-a spus Ovidiu Oprea, care a subliniat şi
ospitalitatea localnicilor , ca punct de atracţie:

Marea majoritate a
turiştilor aleg Fundata pentru relaxare, aer curat, linişte, plimbări pe
uliţele satului, interacţiune cu localnicii sau pentru gastronomia locală.
Multe dintre preparatele pregătite de gazde sunt de la producători autohtoni,
un deliciu culinar care se poate lăsa cu kilograme în plus, dacă nu apelăm la
serviciile de mişcare disponibile în zonă. Aveţi posibilitatea de a cunoaşte
Fundata la pas, de a admira gospodăriile, arhitectura caselor. Pentru cei care
doresc să parcurgă trasee mai lungi, există posibilitatea de excursii către
Bucegi, Moeciu de Sus, Cheia, chiar şi Piatra Craiului. Fundata nu înseamnă
doar peisaje de vis, pensiuni şi excursii pe cele mai interesante cărări de
munte, Fundata reprezintă un Hub de evenimente naţionale tradiţionale aşteptate
an de an de către localnici sau de către turişti: Nedeia munţilor, Noaptea de
Sânziene, Măsura Laptelui, Festivalul de reconstituire sunt doar câteva dintre
aceste evenimente.


Pot fi vizitate aici şi obiective
cultural-istorice, cum ar fi Monumentul Eroilor, Monumentul Istoric Biserica
Ortodoxă Veche din Fundata (1843), Muzeul etnografic Nicolae Frunteș din
Șirnea. Totodată, case vechi, transformate în pensiuni sau mici muzee ori
conservate ca atare de gospodarii locului, își păstrează încă identitatea
printre hotelurile, vilele și pensiunile construite în ultimii douăzeci de ani,
cu o arhitectură care nu păstrează neapărat tradiția, dar mențin un stil
adaptat spațiului montan și răspund nevoilor unei clientele care solicită un
confort ridicat.




RadioRomaniaInternational · Vizitaţi România – 21.04.2023
Toplița (Foto: facebook.com/Centrul de informare turistica Toplita)
Vizitați România sâmbătă, 15 februarie 2025

Topliţa, judeţul Harghita

Profităm de iarnă şi vă invităm astăzi lîntr-o vacanţă ideală pentru cei ce iubesc zopada şi activităţile de sezon. Mergem astfel la...

Topliţa, judeţul Harghita
Schi în Poiana Braşov (foto: Daniel Onea, RRI)
Vizitați România marți, 11 februarie 2025

Poiana Braşov

Situată la 12 km de Braşov, Poiana Braşov este, de departe, cea mai căutată staţiune montană din România, atât în timpul verii, dar, mai...

Poiana Braşov
Turnul cu Ceas, Sighişoara
Vizitați România sâmbătă, 08 februarie 2025

Sighişoara

Astăzi vă invităm într-un oraş așezat în centrul României, Sighișoara, judeţul Mureş. Centrul istoric al Sighişoarei a fost inclus în...

Sighişoara
Palatul CEC (Foto: Iulia Opran/RRI)
Vizitați România marți, 04 februarie 2025

La pas, prin centrul Bucureştiului

În 2024, capitala României a înregistrat aproape două milioane de nopţi de cazare, în special datorită turismului de afaceri şi de...

La pas, prin centrul Bucureştiului
Vizitați România sâmbătă, 01 februarie 2025

Sighetu Marmației

Astăzi vă invităm în nordul ţării, la Sighetu Marmaţiei, în oraşul unde se spune glumeţ că “se agaţă harta în cui”, motiv pentru...

Sighetu Marmației
Vizitați România marți, 28 ianuarie 2025

Suceava

Suceava, municipiul de reședință a județului cu același nume, se află pe traseele turistice ale celor care doresc să viziteze cunoscutele...

Suceava
Vizitați România sâmbătă, 25 ianuarie 2025

Zalău

Mergem astăzi în nord-vestul ţării, într-un oraş care potrivit descoperirilor arheologice este locuit de mai bine de 5 mii de ani: Zalău.  Ne...

Zalău
Vizitați România marți, 21 ianuarie 2025

Cluj

Cluj, unul dintre cele mai mari oraşe din România, a devenit cunoscut pe plan internaţional datorită festivalurilor de muzică Untold şi...

Cluj

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company