Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Făgăraş

Astăzi vă invităm într-o zonă leagăn al culturii româneşti, Ţara Făgăraşului sau Făgăraş

Făgăraş
Făgăraş

, 17.08.2016, 09:00

Astăzi vă invităm într-o zonă leagăn al culturii româneşti, Ţara
Făgăraşului sau Făgăraş. Municipiul Făgăraş se află la 66 km de oraşul Braşov
şi 76 km de oraşul Sibiu, pe malul râului Olt, la poalele Munţilor Făgăraş. Din
poziţia sa centrală pe harta României, Făgăraşul îşi aşteaptă vizitatorii cu o
cetate simbol, care nu a fost cucerită niciodată şi care, potrivit unui
clasament realizat de Hopper, site dedicat planificării călătoriilor şi
prezentat de publicaţia Huffington Post, în urmă cu doi ani, ocupă cea de-a
doua poziţie în clasamentul celor mai frumoase castele din lume. În clasamentul
menţionat, pe primul loc se află Castelul Neuschwanstein din Germania, în stil
romantic-renascentist, construit la sfârşitul secolului al XIX-lea pe un deal
accidentat aflat deasupra satului Hohenschwangau, de lângă Füssen (în
sud-vestul Bavariei). În acelaşi clasament, pe locul al treilea se află
Castelul Durham din Regatul Unit, edificiul fiind inclus în lista patrimoniului
mondial UNESCO. Cetatea Făgăraş reprezintă una dintre cele mai mari şi mai
bine conservate cetăţi feudale din Europa de Est, scria publicaţia citată.


Cristina Poparad, de la Centrul de informare turistică Făgăraş, ne-a lansat
o invitaţie de a vizita obiectivele turistice de aici Obiectivele turistice din zonă sunt
numeroase şi reprezintă adevărate atracţii. Rezervaţia naturală Poiana
Narciselor, herghelia de lipiţani de la Sâmbăta de Jos, Transfăgărăşanul, Bâlea
şi văile munţilor, mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, Templul
Ursitelor de la Şinca veche, Piramidele de la Şona, Izvorul şi chilia
părintelui Arsenie, dar şi bisericile săseşti fortificate. În sec. al XVIII-lea
Ţara Făgăraşului era străjuită de peste 30 de mănăstiri ortodoxe, situate pe
principalele văi ale munţilor. Sâmbăta de Sus, Breaza, Bucium, Bejani, Şinca
Nouă, Şinca Veche sunt şi astăzi obiective importante în turismul ecumenic. Tot
din Ţara Făgăraşului se pleacă pe cea mai înaltă creastă a Carpaţilor, vârful
Moldoveanu sau spre cabanele din zona alpină, Negoiu, Podragu, Urlea, Valea
Sâmbetei. Sub aspectul florei şi faunei în zona noastră sunt adăpostite sub
regimul ariilor naturale protejate o varietate mare de specii de plante şi
păsări rare, unele chiar pe cale de dispariţie în Europa..


Complexul feudal de la Făgăraş, a cărui construcţie a început la sfârşitul
secolului al XIV-lea şi a fost continuat, prin adăugări succesive, până la
mijlocul secolului al XVII-lea, a fost precedat de-o fortificaţie din lemn,
înconjurată de un şanţ, atestată arheologic în secolul al XII-lea. Circuitul
muzeal prin Cetatea Făgăraşului îl poartă pe vizitator prin curtea exterioară, unde poate vedea cele două
ziduri de apărare şi două bastioane, iar în interiorul castelului este pe
întreg nivelul al doilea al castelului, unde este prezentată istoria Ţării
Făgăraşului în momente importante ale acesteia. Se poate vizita şi Turnul
Temniţei care nu a fost deschis publicului niciodată, fostă închisoare
medievală şi comunistă. Dincolo de câteva piese unicat, precum masca romană de
paradă sau cuptorul de ars ceramică, piesă reconstituită, pot fi văzute piese
aparţinând breslelor care au activat în cetate, dar şi în oraş, o reconstituire
a sălii dietei Transilvaniei, precum şi o parte din piesele care au făcut parte
din altarul capelei. Şi pentru ca reconstituirea să fie cât mai fidelă, în
jurul cetăţii este amenajat un lac, în fostul şanţ de apărare care a înconjurat
odinioară cetatea. Pe lac se poate circula cu barca. Şi tot pe lac se găsesc 11
lebede cu pui, aşa cum era acum 300 de ani, după cum dezvăluie documentele.

Cristina Poparad, de la Centrul de informare turistică
Făgăraş: Zilele Cetăţii
Făgăraşului este un eveniment care are loc în fiecare an în luna august şi
reprezintă o adevărată întoarecere în trecut, prin intermediul manifestărilor
cu caracter medieval şi care se desfăşoară chiar lângă zidurile cetăţii.



Anul acesta, sărbătoarea Cetăţii va debuta pe 18
august şi se va încheia duminică, 21 august.

Catedrala Sf Mihail (foto: Bogdan Stanciu)
Vizitați România marți, 21 ianuarie 2025

Cluj

Cluj, unul dintre cele mai mari oraşe din România, a devenit cunoscut pe plan internaţional datorită festivalurilor de muzică Untold şi...

Cluj
Sighişoara (Foto: Mariana Chiriţă/RRI)
Vizitați România sâmbătă, 18 ianuarie 2025

Obiective româneşti din patrimoniul UNESCO

Ziua Culturii Naţionale sărbătorită pe 15 ianuarie, cu începere din 2011, în România, odată cu celebrarea nașterii poetului Mihai Eminescu,...

Obiective româneşti din patrimoniul UNESCO
Vila Bella Borsec (Foto: Traian Bădulescu)
Vizitați România marți, 14 ianuarie 2025

Borsec

Situată în partea estică a Transilvaniei, în depresiunea cu acelaşi nume din judeţul Harghita, Borsec este considerată o staţiune...

Borsec
(foto: Pexels / pixabay.com)
Vizitați România sâmbătă, 11 ianuarie 2025

Schi la Azuga

Cu o atmosferă prietenoasă, pârtiile din Azuga sunt unele dintre cele mai bune opțiuni pentru cei care doresc să petreacă o vacanță plină de...

Schi la Azuga
Vizitați România sâmbătă, 04 ianuarie 2025

Sinaia

Nu numai că mergem într-una dintre cele mai vechi staţiuni din ţară: Sinaia, oraş devenit faimos încă din secolul al XIX-lea, atunci când...

Sinaia
Vizitați România sâmbătă, 28 decembrie 2024

Bâlea Lac

Astăzi vă invităm în munţii Făgăraş, în Stațiunea Bâlea Lac, una dintre cele mai populare din țară, în special pentru pasionații de...

Bâlea Lac
Vizitați România marți, 24 decembrie 2024

Bucovina, de sărbători

Bucovina reprezintă o destinaţie de vacanţă preferată de români, dar şi de turiştii străini, o destinație al cărei farmec sporește în...

Bucovina, de sărbători
Vizitați România sâmbătă, 21 decembrie 2024

Semenic

Astăzi vă invităm în Munţii Banat din Carpaţii Occidentali, unde turiştii se pot bucura de un prelungit sezon de schi, şi anume în...

Semenic

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company