Spanacul este considerat benefic pentru tractul digestiv atunci când este consumat crud, sub formă de salate şi sucuri, dar totodată este un excelent aliment atunci este în mâncăruri.

Chiar dacă este o mâncare specifică verii şi toamnei, atunci când găsim legume proaspete, ghivechiul poate fi pregătit în orice anotimp datorită faptului că în magazine găsim foarte multe legume în stare conservată sau congelată.

Fiecare provincie a României are mâncăruri specifice sau cu denumiri de origine, precum vinurile.

Sunt multe obiceiuri legate de Învierea Domnului, iar dacă ar fi să le menţionăm pe cele din domeniul gastronomic, acestea ar fi vopsitul ouălor, coptul cozonacilor şi pregătirea unor mâncăruri tradiţionale din carne de miel.

Cu o săptămână înainte de Paşte, în Duminica Floriilor, creştinii ortodocşi au dezlegare la peşte.

Pentru această ediţie, vă propunem câteva reţete de gogoşi, ţinând cont de faptul că este postul Paştelui, dar şi pentru că această rubrică este programată în jurul zilei de 1 aprilie, ziua păcălelilor.

Ziua de Bunavestire şi cea de Florii sunt singurele din perioada Postului Paştelui când creştinii ortodocşi au dezlegare la peşte, în rest fiind restricţie totală la alimentele de origine animală.

Varza murată poate fi pregătită ca umplutură pentru o plăcintă numită, sugestiv, vărzări.