Mâncăruri şi preparate din praz
Pe măsură ce vremea se încălzeşte, apar tot mai multe legume proaspete folosite în preparate specifice pentru postul Paştelui.
Ștefan Baciu, 03.04.2020, 13:23
Pe măsură ce vremea se încălzeşte, apar tot
mai multe legume proaspete folosite în preparate specifice pentru postul
Paştelui. Asemănător cu ceapa verde, dar ceva mai mare, prazul (leek – engleză;
poireau – franceză, Lauch sau Porree – germană, porro – italiană) este cultivat
în special în Oltenia, ajungând să se identifice cu această provincie. Pe
lângă utilizarea în bucătărie, prazul și-a găsit loc și în expresii ale limbii
române precum a mânca praz, echivalentă cu a spune minciuni şi adio şi-un
praz verde atunci când este exprimată indiferenţa cuiva faţă de cineva, de un
obiect sau de o situaţie.
Dintre
mâncărurile pe bază de praz nu putea lipsi ciorba cu o denumire de origine -
ciorba oltenească de praz. Avem nevoie de 2 … 3 fire de praz, de o țelină
mică, de o rădăcină de pătrunjel, de două … trei roșii sau de o conservă cu
cuburi de roșii, de 200 de grame de fidea, de o legătură de pătrunjel și de
zeamă de varză acră. Din rețeta tradițională putem înlocui roșiile proaspete cu
o conservă cu cuburi de roșii, iar zeama de varză cu borș. Prazul tocat mărunt se
călește în puțin ulei într-un vas în care mai adăugăm și două linguri de făină,
după care se stinge cu roșiile tocate mărunt. Totul se pune la fiert într-o
oală, în care se adaugă țelina și rădăcina de pătrunjel, tocate mărunt. După ce
zarzavatul este fiert, se adaugă fideaua și se mai lasă la fiert la foc mic
încă un sfert de oră. Se adaugă apoi zeama de varză sau borșul, pus la fiert
separat, mai lăsăm 10 minute, iar la final punem sare după gust, precum și
frunzele tocate de pătrunjel.
Prazul este folosit
la multe mâncăruri, cea mai populară fiind o mâncare cu praz, măsline şi sos
tomat. De asemenea, prazul fiert în apă cu sare poate fi folosit şi ca bază
pentru alte mâncăruri cu carne de pui sau cu peşte. Un preparat atrăgător este
prazul umplut cu brânză, orez, ciuperci sau carne. Pentru varianta cu brânză,
avem nevoie de două fire de praz, de un sfert de kg de brânză de vacă, de 100
de grame de măsline fără sâmburi, de două ouă, de cașcaval ras, de puțin unt,
de o legătură de pătrunjel și de sare. Prazul trebuie curățat și tăiat în
bucăți de 10 cm din care se scoate miezul. Brânza trebuie amestecată cu
jumătate din legătura de frunze de pătrunjel, tocate mărunt, iar cu pasta pe
care am obținut-o umplem bucățile de praz. Ungem o tavă cu unt și așezăm bucățile
de praz. Deasupra lor punem măslinele și cele două ouă bătute, după care ținem
tava la cuptor la foc moderat pentru circa 30 de minute, până ce începe să se rumenească. Înainte de a-l
servi, pe prazul umplut presărăm cașcaval ras și frunze tocate de pătrunjel.