Mâncăruri din Bucovina
Provincie istorică (românească) situată în nord-estul Carpaţilor Orientali, Bucovina este cunoscută, în primul rând pentru bisericile şi mănăstirile fortificate, ridicate în urmă cu peste 5 secole.
Ștefan Baciu, 04.03.2013, 10:49
Provincie istorică (românească) situată în nord-estul Carpaţilor Orientali, Bucovina este cunoscută, în primul rând pentru bisericile şi mănăstirile fortificate, ridicate în urmă cu peste 5 secole. Valoarea unora dintre ele este sporită de picturile murale interioare şi exterioare ale bisericilor, picturi care au rezistat timpului şi care le-au făcut cunoscute în întreaga lume. Este vorba de Arbore, Humor, Suceviţa, Moldoviţa şi Voroneţ, adevărate bijuterii ale Evului Mediu. Bucovina rămâne o amintire plăcută deoarece, pe lângă valorile culturale de patrimoniu şi frumuseţile naturii, vizitatorii vor observa în pensiunile turistice şi varietatea ofertei gastronomice.
Gastronomia bucovineană este apropiată de cea moldovenească, însă poartă şi influenţa austriacă deoarece această provincie istorică românească s-a aflat, între anii 1775 şi 1918, sub administraţia imperială de la Viena. Se foloseşte destul de mult smântâna pentru a drege ciorbele de legume şi cu carne de vită sau supă de pui cu tăiţei de casă. Păstrăvul cu smântână este o altă delicatesă a Bucovinei, la fel ca şi ciupercile cu smântână şi cu mămăligă. Prăjiturile în foetaj au intrat în gastronomia bucovineană tot pe filiera austriacă. Fructele de padure reprezintă, de asemenea, un important ingredient al bucătăriei bucovinene, fie că acestea sunt utilizate pentru prepararea unor băuturi alcoolice dulci, fie că acestea sunt transformate în dulceţuri.
Astăzi vă prezentăm o inovaţie a gastronomiei bucovinene, ciorba rădăuţeană. Prin anii ’70, o bucătăreasă din oraşul Rădăuţi a dorit să modifice ceva la ciorba de burtă, un preparat întâlnit oriunde în România, dar care în acest oraş nu prea se afla printre preferinţele consumatorilor. Aceasta ciorbă a prins, cum se spune, astfel încât o putem întâlni în oferta pensiunilor şi restaurantelor din Bucovina.
Pentru prepararea acestei ciorbe avem nevoie de 4 pulpe de pui sau bucăţi de piept de pui. Alte ingrediente: 2 rădăcini de pătrunjel, câţiva morcovi, un ardei capia sau un ardei gras, 3-4 gălbenuşuri de ou, oţet, usturoi, puţină verdeaţă şi, bineînţeles, smântână. Se pun la fiert, într-un vas de maxim 3 litri, legumele, în prealabil curăţate, şi carnea de pui. Se lasă la fiert până ce carnea începe să se desprindă de pe oase. Apoi trebuie strecurată zeama. Carnea dezosată şi legumele trebuie tăiate în bucăţi mici şi puse la fiert în zeama pe care am strecurat-o. Se amestecă gălbenuşurile şi smântâna, şi se toarnă peste zeamă atunci când aceasta începe să dea în clocot, amestecând continuu pentru omogenizare. Ciorba rădăuţeană trebuie acrită cu oţet, după gust, şi i se adaugă, tot după gust, usturoiul zdrobit, puţin piper şi puţină verdeaţă tocată mărunt.