Mâncăruri cu fasole păstăi
Fasolea păstăi se găseşte în această perioadă în stare proaspătă în pieţele şi magazinele din România.
Ștefan Baciu, 15.07.2017, 12:55
Fasolea păstăi se găseşte în această perioadă în stare proaspătă în pieţele şi magazinele din România. Fie că are culoarea verde sau galbenă, cu secţiune rotundă sau aplatizată, fasolea păstăi este utilizată de cele mai multe ori în combinaţie cu alte legume. Fasolea păstăi poate deveni însă şi ingredient de bază în anumite reţete gastronomice, una dintre ele fiind un aperitiv, fasolea păstăi cu maioneză. Avem nevoie de un kg de fasole păstăi, un borcan mic de maioneză şi de o căpăţână de usturoi. Este foarte uşor de preparat.
Fasolea curăţată şi spălată se fierbe în apă cu puţină sare. Dacă tecile de fasole sunt lungi, le putem tăia în bucăţi mai mici. După ce a fiert, adunăm fasolea cu o spumieră, şi o lăsăm să se răcească. După ce am scurs-o de apă, amestecăm fasolea cu maioneza şi cu usturoiul pisat şi, eventual, mai adăugăm puţină sare şi o servim ca un aperitiv. Se mai poate adăuga în acest amestec o roşie curăţată de pieliţă şi tăiată mărunt şi puţin mărar proaspăt, tocat.
Cel mai frecvent preparat este mâncarea de fasole păstăi cu carne. Poate fi folosită şi carnea de vită, şi cea de porc, însă de cele mai multe ori este folosită carnea de pui, fie piept, fie pulpe de pui. Avem nevoie de un kg – un kg şi jumătate de fasole păstăi şi de 3 pulpe de pui. Mai întâi, se pune la fiert carnea de pui, având grijă să adunăm spuma care se formează la suprafaţă.
Adăugăm fasolea păstăi după ce în prealabil am spălat-o şi am curăţat-o şi lăsăm să fiarbă la foc mic. Pentru un plus de aromă, adăugăm câţiva căţei de usturoi, tăiaţi mărunt. Când considerăm că a fiert de ajuns, adăugăm puţin bulion sau suc de roşii, mărar proaspăt tăiat mărunt şi sare după gust. O mai lăsăm puţin pe foc şi apoi o putem servi imediat.