Dulceaţă de toporaşi
Şi florile se mănâncă, nu-i aşa? Şi-această întrebare-parafrază nu-i întâmplătoare. În aceste săptămâni care zboară între Sfântul Valentin şi Dragobete...
Ștefan Baciu, 16.02.2013, 02:52
Şi florile se mănâncă, nu-i aşa? Şi-această întrebare-parafrază nu-i întâmplătoare. În aceste săptămâni care zboară între Sfântul Valentin şi Dragobete, este firească nevoia de a găsi o reţetă mai neobişnuită, pentru îndulcit gura şi sufletul celui iubit. Şi cum până la vara florilor de salcâm zaharisite şi-a dulceţurilor de trandafiri mai e o boare de timp, am să v-aduc dinainte reţeta cu care se deschide una dintre cele mai îndrăgite cărţi de bucate ale secolului al XIX-lea – un adevărat best-seller, cum i-am zice azi, măsurându-i zecile de ediţii vândute – şi anume Buna menajeră” a Ecaterinei Steriady (colonelu).
Reţeta – căreia îmi voi permite, pentru uşurinţa înţelegerii, să-i mai actualizez limbajul – este cea de Dulceaţă de toporaşi”. Da, aţi auzit bine, toporaşi, ori, cum chiar distinsa autoare nota: pansele sălbatice. Ori violete, cum le numeau reginele României, care obişnuiau să le culeagă, pentru a-şi face apa de colonie favorită.
Dar să revenim la acea reţetă care făcea deliciul străbunelor noastre, pe la anul 1871.
Să se ia una oca foi de toporaşi (adică aproximativ un kilogram), se curăţă bine, se strecoară şi se opăreşte într-un litru de apă fiartă ce va fi într-un vas, pus deja pe foc. În timpul fierberii, florile se vor amesteca în acea apă până ce se vor muia, după aceea, coborându-se vasul iute de pe foc, se va acoperi cu un tifon ud, ca să se răcească fiertura. După răcirea ei, florile se vor stoarce bine şi zeama din vas se va strecura printr-un tifon des, lăsându-se să se limpezească.
Avându-se un kilogram şi 250 de grame de zahăr pudră şi un kilogram de flori, acestea se vor aşeza într-un vas, rânduri-rânduri, adică: un rând de zahăr şi unul de flori, până se va termina; peste acestea se va turna siropul limpezit şi se va amesteca de două sau de cinci ori cu lingura mare de lemn, după aceea se va pune vasul pe foc mic, spre a se topi zahărul, iar pentru a se lega se dă la foc iute, iar când fiertura e deja legată după plac, se poate pune în borcane.
Nu-i greu… Trebuie doar puţină răbdare. Curând, coastele dealurilor se vor umple de toporaşi. Cui îi place gândul de a avea în cămară dulceaţă de toporaşi, s-alerge să-şi culeagă. Este prima dintre dulceţuri ce se poate găti, în cursul unui an. Iar dacă veţi mai răsfoi cărţile de bucate – mai ales pe aceasta, a Ecaterinei Steriady – veţi afla şi cum se pregătesc şerbetul şi siropul de toporaşi.