Un eventual sejur al dumneavoastră, stimaţi ascultători, în România, poate fi, desigur, mult mai plăcut apelând la serviciile unei firme specializate în închirierea de autoturisme.
Primul tronson de cale ferată cu ecartament european a fost inaugurat la 3 septembrie 2013 în Republica Moldova, la Giurgiuleşti.
Printre destinaţiile de vacanţă din România preferate de turiştii români şi străini figurează şi Mărginimea Sibiului, o zonă ale cărei atuuri sunt tradiţiile, liniştea şi ospitalitatea locuitorilor.
Printre destinaţiile de vacanţă din România preferate de turiştii români şi străini figurează şi Mărginimea Sibiului, o zonă ale cărei atuuri sunt tradiţiile, liniştea şi ospitalitatea locuitorilor.
După cum informează compania de căi ferate CFR Călători, în România preţurile biletelor de tren vor creşte diferenţiat de la 1 septembrie, cu până la 10%.
Bibanul (Perca fluviatilis) este un peşte răpitor de dimensiuni mai mici, întâlnit în toate apele din România.
Bibanul (Perca fluviatilis) este un peşte răpitor de dimensiuni mai mici, întâlnit în toate apele din România.
De la început amintim că, în ceea ce-i priveşte pe cetăţenii Uniunii Europene aflaţi temporar în România, şi în ţara noastră sunt în vigoare reglementările privind utilizarea cardului european de sănătate.
Pe lângă roşii şi ardei, vinetele sunt nelipsite din alimentaţia românilor sub formă de salată în lunile călduroase de vară şi de mâncăruri mai mult sau mai puţin sofisticate în perioada toamnei.
Pe lângă roşii şi ardei, vinetele sunt nelipsite din alimentaţia românilor sub formă de salată în lunile călduroase de vară şi de mâncăruri mai mult sau mai puţin sofisticate în perioada toamnei.
De curând, au intrat în vigoare noi prevederi ale regulamentului rutier cu privire la circulaţia bicicletelor şi a mopedelor.
Aici puteţi asculta Povestea vorbei din 12 august 2013.
Printre legumele folosite intens la sfârşitul verii şi în perioada toamnei figurează şi vinetele. Vinetele coapte se transformă uşor în salată sau umplutură pentru diferite alte legume.