Aici puteţi asculta Povestea vorbei, ediţia din 30 aprilie 2018
Dacă începutul lunii mai se asociază tradiţional, în România, cu vacanţele la malul mării, vă invităm să vă familiarizaţi cu turismul nautic la Marea Neagră.
Poşta Română pune la dispoziţia clienţilor servicii de transfer internaţional de bani.Mandatul EUROGIRO reprezintă un serviciu financiar specializat prin care se realizează transmiterea în sistem rapid şi în condiţii de siguranţă a sumelor băneşti.
Techirghiol este o staţiune balneoclimaterică permanentă pe litoralul românesc al Mării Negre, situată la 16 km sud faţă de municipiul Constanţa, pe malul lacului cu acelaşi nume.
Cetăţenii străini cu domiciliul sau reşedinţa în România ori care dovedesc că se află la studii de cel puţin 6 luni pot solicita obţinerea permisului de conducere
Fiecare provincie a României se remarcă prin preparate specifice, unele dintre ele purtând şi denumirea de origine, ca în cazul vinurilor.
Fiecare provincie a României se remarcă prin preparate specifice, unele dintre ele purtând şi denumirea de origine, ca în cazul vinurilor.
Vă propunem astăzi un popas într-o zonă cu un peisaj încântător şi încărcată de istorie: comuna Potlogi, din sud-vestul judeţului Dâmboviţa (partea central-sudică a României), la aproximativ o oră de Bucureşti.
După ce v-am prezentat modul de prepararea drobului de miel, un preparat tradiţional pentru masa de Paşte, precum şi modul de prepararea stufatului de miel, în această ediţie vă propunem preparate din miel şi spanac.

Ne îndreptăm azi către Transilvania şi ne oprim la Cetatea Făgăraşului, una dintre singurele cetăţi din România, care nu a fost vreodată cucerită, deşi a fost asediată de 26 de ori.