La vreme de toamnă, vă invităm în judeţul Buzău, situat în exteriorul curburii Carpaţilor, în partea estică a României.
Reguli noi pentru pasagerii care vin din țările cu risc epidemiologic ridicat, cu avionul, în România.
În multe gospodării din România, în pregătirile de iarnă intră şi conservarea unor legume, precum gogonelele, castraveţii, conopida, pepenii roşii de dimensiuni mici, ardei capia, mere, morcovi şi ţelină.

Recent, cerul orașului Timișoara s-a mutat virtual într-un alt spațiu geografic. Și cei prezenți au putut vedea Luminile Nordului (Aurora Boreală) și Luminile Sudului (Aurora Australă) cu ajutorul artistului elvețian Dan Acher.
Ascultaţi aici Povestea vorbei, ediţia din 12 octombrie 2020.
Astăzi vă invităm, la vreme de toamnă, să ne creştem imunitatea şi să pornim pe Drumul sării, vizitând cele mai spectaculoase saline din România.
În perioada toamnei una dintre cele mai spectaculoase partide de pescuit este cea la biban. Are carnea albă, iar din el se pregăteşte o excelentă saramură.
În perioada toamnei una dintre cele mai spectaculoase partide de pescuit este cea la biban. Are carnea albă, iar din el se pregăteşte o excelentă saramură.
Lista țărilor pentru ai căror cetățeni se impune carantina la sosirea în România a fost reactualizată de Guvernul de la București.
Aici puteţi asculta rubrica Destine româneşti, ediţia din 7 octombrie 2020.
O vacanță în care se pot face călătorii călare prin România, traversând Munții Carpați, dealurile și câmpiile, râurile, pădurile și satele străvechi pare a fi oferta perfectă pentru mulți.
Documentarul Tatăl nostru de Andrei Dăscălescu a câștigat Premiul Publicului la Astra Film Festival 2020.