„Să nu ucizi”, un film regizat de Gabi Şarga şi Cătălin Rotaru
După ce a fost prezentat, în premieră, în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Varșovia, Să nu ucizi, lungmetrajul de debut al regizorilor Gabi Şarga şi Cătălin Rotaru, a intrat, în luna martie, în cinematografele româneşti.
Corina Sabău, 01.04.2019, 14:47
După
ce a fost prezentat, în premieră, în cadrul Festivalului Internațional de Film
de la Varșovia, Să nu ucizi, lungmetrajul de debut al regizorilor Gabi Şarga şi Cătălin Rotaru, a
intrat, în luna martie, în cinematografele româneşti. Filmul co-regizat de Gabi Virginia Șarga și
Cătălin Rotaru este inspirat de scandalul media izbucnit în 2016, care a avut
în centru sistemul sanitar din România. Scandalul a fost declanşat de o
investigaţie jurnalistică în urma căreia s-a aflat că în spitalele româneşti intraseră
pe scară largă dezinfectanți diluați, fapt care a favorizat înmulțirea
infecțiilor nosocomiale. Filmul urmărește un personaj imaginar, chirurgul
Cristian Badea, pe care moartea unui pacient, după o banală operație de hernie,
îl revoltă şi îl determină să chestioneze sistemul din care face parte
Gabi
Şarga: Ne-a atras atenţia
acest subiect şi am considerat că trebuie făcut şi un film. Tema filmului
porneşte de la scandalul respectiv, dar doctorul din filmul nostru este un
personaj fictiv, noi l-am construit ca fiind un medic care se luptă cu
sistemul, un doctor erou. Aş vrea să spun că în perioada în care ne-am făcut
documentarea am căutat în presă şi nu numai, un asemenea doctor, un doctor
asemănător personajului nostru, din păcate nu l-am găsit, dar ne-am imaginat că
el trebuie să existe. În momentul în care ne-am apucat să scriem scenariul a
fost nevoie de o documentare temeinică, vorbim de spitale, de acest sistem, de
protocoalele din spitale, de lucruri pe care nu le ştii până nu te apropii de
acest domeniu. Când am început, în sfârşit, să documentăm subiectul cu ajutorul
câtorva medici, ni s-a spus că suntem pe o pistă total greşită, că tot
scandalul mediatic din jurul companiei Hexi Pharma -despre care s-a spus că a
livrat dezinfectanţi diluaţi- este fals. Ca în final să ni se dea dreptate şi câţiva
doctori să ne confirme că am scris un scenariu realist.
Am făcut filmul pentru ca am fost revoltată.
Şi nu e vorba doar despre problema spitalelor. E vorba despre toată corupţia
care e în societatea noastră la toate nivelurile. Şi mă mai revoltă că ne-am
obişnuit cu asta şi că ni se pare ceva atât de normal, spune regizoarea Gabi
Şarga.
Cătălin Rotaru, coscenarist şi coregizor, îi împărtăşeşte opinia. Şi eu am fost revoltat,
şi cred că foarte mulţi români s-au simţit revoltaţi când au aflat ce se
întâmplă în spitalele româneşti şi cât de uşor poţi contracta o infecţie. Şi
încă se simt revoltaţi din cauza acestei situaţii, pentru că, din păcate,
aceste infecţii nosocomiale continuă să existe în spitale, avem de-a face cu un
sistem medical subfinanţat, ne lovim cu toţii de aceste probleme. O altă
realitate dureroasă, vorbind despre sistemul medical, este că medicii continuă
să plece din România. Evident că toată această revoltă faţă de ceea ce se
întâmplă a fost foarte puternică, din moment ce ne-am apucat să transformăm
subiectul respectiv în film, dar ne-am dat seama că trebuie să ne detaşăm şi să
avem o privire lucidă pentru a înţelege fenomenul. Pentru că am încercat, prin
acest film, să înţelegem cum de s-a ajuns aici în sistemul medical românesc, am
încercat să aflăm care este originea răului din sistem, care sunt problemele
esenţiale. Este vorba de indiferenţă, de interese, de ignoranţă, de culpă?
Acestor întrebări am căutat să le găsim un răspuns.
Să nu ucizi îi are în distribuţie pe actorii Alexandru Suciu, Cristina
Flutur, Gelu Colceag, Tania Filip, Elias Ferkin, Daniel Popa, Virgil Aioanei,
Carmen Florescu, Ionuţ Ionescu, Erwin Şimşensohn, Cosmin Seleşi, Codin
Maticiuc, Ioana Barbu, Olimpia Mălai, Rolando Matsangos, Iulia Verdeş, Mihai
Bauman. Filmul a fost selectat de curând în cadrul Annual Chicago European
Union Film Festival, unde va fi proiectat în premieră pe continentul american.