Progres. Schimbări de paradigmă
Sub titlul - Progres. Schimbări de paradigmă - proiectul propus de Asociația Timișoara 2021 - Capitală Europeană a Culturii și Asociația Simultan a trecut în noiembrie de etapa jurizării.
Carmen Săndulescu, 07.12.2020, 09:02
Sub titlul – Progres.
Schimbări de paradigmă – proiectul propus de Asociația Timișoara 2021 -
Capitală Europeană a Culturii și Asociația Simultan a trecut în noiembrie de
etapa jurizării. S-au încheiat și activitățile de organizare a prezentării
publice din zilele de 10-13 decembrie. Locul: fostele ateliere ale Societății
de Transport Public Timișoara, care va găzdui viitorul Centru pentru Artă,
Tehnologie și Experiment.
Pe scurt MultipleXity.
Asociația Simultan -
organizație neguvernamentală înființată de un grup de artiști timișoreni în
2005 – a răspuns invitației de a propune un proiect în viitorul spațiu
MultipleXity – acel centru de artă și tehnologie pe care Timișoara, prin
programul Capitalei Europene a Culturii își propune să îl facă în viitorul
apropiat – spune Alin Rotariu, unul dintre organizatori. Și membru fondator al
Asociației Simultan.
De ce a fost ales acest spațiu
amplu? Mai întâi pentru că este legat de istoria premierelor atribuite
Timișoarei – spune echipa. După care, toți încep să zâmbească sau chiar să
râdă, oarecum încurcați. Dacă dați o căutare pe net – Timișoara primul tramvai
– o să înțelegi de ce. Inclusiv în iulie 2019 – timișorenii se aflau în topul
național, între altele pentru că aici ar fi apărut primul sistem de transport
urban de pe actualul teritoriu al statului român. Au trecut de atunci peste 150
de ani și a venit o surpriză.
Potrivit unei lucrări monografice lansate recent,
cu aproape un deceniu înainte de apariția primul tramvai cu cai pe străzile
Timișoarei, o mică localitate de pe malul stâng al Mureșului – Lipova – folosea
deja acest mijloc de locomoție. Ce este drept, și traseul și istoria tramvaiul
de la Lipova au fost scurte, spre deosebire de ampla rețea de tramvaie din
Timișoara. Care face parte din farmecul orașului și astăzi.
Echipa a pus cap la cap ideea de
inovare și pe cea de patrimoniu cultural-industrial. Și au mai chibzuit, cu
gândire artistică, și la alte aspecte. Alin Rotariu explică:
Acum, de exemplu, acest spațiu
este oarecum abandonat. Atelierele societății s-au mutat de acolo, în ideea că
va începe procesul de reconversie. Este o atmosferă destul de stranie, de parcă
oamenii ar fi plecat ieri. Au rămas, prin colțuri, notițe personale, haine de
schimb, Și atunci, noi n-am intervenit mult, am încercat să ne folosim de acest
context, să-l speculăm. Și cumva de aici a venit tema, cel puțin cuvântul
progres. Noi, de fapt, am scris PROGRES de la coadă la cap, puteți vedea pe
pagina de Facebook. Am vrut să punem
lucrurile în balanță, să le chestionăm într-un fel.
Nu suntem împotriva metodelor
de abandonare a unor sisteme ce păreau foarte stabile și impecabil gândite,
care au fost motiv de laudă pentru comunitate și au funcționat ca model de bună
practică. Doar că, în acest moment, ele sunt cumva părăsite. Evident, ne bucură
pe toți viitoarea menire a locului. Este probabil punctul cel mai bine ales.
Ideea transportului, a devenirii, a transformării – o
metaforă foarte bună. Centrul acesta poate să lege orașul, să devină și un loc
de transfer cultural dinspre centru spre periferie. Ca o rețea.
Progres. Schimbări de paradigmă se dorește o inițiativă care să
ofere și un anumit format artistic. Un cadru pentru alte proiecte, desfășurate
pe tot parcursul transformării vechilor ateliere în Centru pentru Artă,
Tehnologie și Experiment. Alin Rotariu o numește perioadă de code design a
viitorului MultipleXity. Cu activități și spații specifice, rezultate în urma
unor proiecte cum este cel despre care vorbim.
Și ne întoarcem la titlul
proiectului. Tot alături de Alin Rotariu:
2020 cred că a fost un demo (aici
în sensul demonstration) extrem de abrupt, chiar brutal. Ne-a arătat cât de
repede se pot înlocui niște lucruri despre care eram convinși că reprezintă
calea cea bună. Ele pot dispărea foarte rapid. Da, proiectul are un titlu bun.
Și pentru perioada pe care o trăim, dar și pentru ceea ce se întâmplă în jurul
nostru. Post-revoluție, să zicem. Și cred că Timișoara merită un experiment -
sau poate mai multe – de acest tip. În spiritul locului.
Mulți dintre noi avem poate alte
griji pe cap, în aceste zile. Sau alte tipuri de așteptări. Schimbarea, cu
paradigmele ei, vine oricum. Și la Timișoara – care va fi în 2023 una dintre
cele trei Capitale Europene ale Culturii – și în toată zarea.