Proiectul de diplomaţie publică denumit generic Sezonul România-Franţa include 410 proiecte, decise de cele două echipe în comun.
Ioana Pârvulescu, laureată, în 2013, a Premiului Uniunii Europene pentru literatură, a publicat recent un nou volum: Dialoguri secrete. Apărut la Editura Humanitas, cu desene de Mihai Coșulețu
Marţi, 12 februarie 2019, Biblioteca Academiei Române găzduieşte o lansare de carte care dezvăluie o parte dintre feţele nevăzute ale unui ilustru reprezentant al istoriografiei contemporane: regretatul Dinu C. Giurescu.
Premiul Special pentru Inovație și Merite Deosebite aduse Literaturii -în cadrul primei ediții a Galei Premiilor Sofia Nădejde pentru Literatură Scrisă de Femei- i-a fost decernat scriitoarei Adriana Bittel.
Muzeul Național de Artă al României găzduieşte, până la finalul lunii februarie 2019, reîntâlnirea cu o bună parte a operei unuia dintre cei mai mari maeștri ai școlii românești de pictură: Corneliu Baba.
Filmul Adinei Pintilie a fost invitat la Museum of Modern Art din New York (MoMa) în cadrul exclusivistului program cu tema The Politics of Intimacy.
O nouă ediţie a Premiului Naţional pentru Poezie Mihai Eminescu se va desfăşura mâine, la Botoşani. Cu prilejul Zilei Culturii Române de pe 15 ianuarie,
După ce am trecut în revistă cele mai importante cărţi şi producţii cinematografice româneşti din 2018, ne oprim, în ediţia de astăzi a rubricii Eveniment cultural, asupra evenimentelor culturale care ne-au îmbogăţit anul.
Peste 125.000 de vizitatori au trecut pragul Târgului Internaţional GAUDEAMUS, cel mai important eveniment editorial al anului, desfăşurat în luna noiembrie.
2018 a fost un an bun pentru filmul românesc: 25 de titluri de ficţiune au ajuns anul acesta în cinematografe, cinema-ul românesc a continuat să impresioneze în festivaluri, iar Moromeţii 2, în regia lui Stere Gulea, a stabilit un record de spectatori.
Unul dintre cei mai de succes regizori români de film de după 1989, Nae Caranfil, revine în teatru.
O colecție inedită a fost lansată în cadrul Festivalului Internaţional de Literatură, Interpretare şi Traducere (FILIT), desfășurat în luna octombrie.
Acţiunea din spectacol are loc în prezent, într-un sat, unde oamenii decid să pună în scenă un spectacol despre Unire. De aici şi titlul Nu chiar 1918, pentru a nu duce cu gândul la un spectacol istoric.
Timişoara va deţine în anul 2021 titlul de Capitală Europeană a Culturii, motiv pentru care, de ceva vreme, multe dintre evenimentele culturale sunt organizate sub această umbrelă.
Premiile UAP se decernează din anul 1961, fiind, de la acea dată până în prezent, singurul moment dedicat recunoaşterii valorilor, performanţelor realizate în artele vizuale româneşti la nivel naţional.