Jurnal de România. Timişoara – spectacol de teatru documentar

Timişoara va deţine în anul 2021 titlul de Capitală Europeană a Culturii, motiv pentru care, de ceva vreme, multe dintre evenimentele culturale sunt organizate sub această umbrelă.

Luana Pleşea, 26.11.2018, 11:36

Timişoara va deţine în anul
2021 titlul de Capitală Europeană a Culturii, motiv pentru care, de ceva vreme,
multe dintre evenimentele culturale sunt organizate sub această umbrelă. Un
astfel de eveniment, care poate avea, de altfel, un puternic impact asupra
timişorenilor, este spectacolul de teatru Jurnal de România.Timişoara, o
producţie a Teatrului German de Stat, în regia lui Carmen Lidia Vidu.
Evenimentul face parte dintr-un proiect mai amplu al regizoarei, care mai
cuprinde producțiile teatrale Jurnal de România.Sfântu Gheorghe, Jurnal de
România.Constanța, un scurtmetraj, Jurnal de România.Jurnal de musulman și o
expoziție, Romanian Diary. Confessions of Faith.

Jurnal de România.Timișoara a fost construit, ca şi
celelalte două spectacole, pe baza câtorva zeci de ore de interviuri cu cele
şase actriţe din proiect şi a unei documentări serioase. Deoarece conceptul
acestui proiect este acela de a crea o imagine a oraşului prin experienţele
actorilor din distribuţie. Carmen Lidia Vidu, despre întâlnirea cu Timişoara şi
cu provocările în lucrul cu trupa Teatrului German: Eu sunt din Arad şi
m-am acomodat greu cu Timişoara. Găsesc că Timişoara este un oraş rece, cu
enorm de multă creativitate care nu comunică, nu dialoghează… Sunt grupuri
restrânse – unii pe grafică, unii pe actorie, unii pe muzică, dar undeva există
un blocaj de dialog, lucru care oarecum a generat acest proiect, Jurnal de
România. Timişoara. Ştiu că între mine şi mama mea, între mine şi tatăl meu,
şi profesori, şi iubitul meu, şi actori nu există un dialog profund. Şi asta a
generat Jurnal de România. La Sfântu Gheorghe a fost ceva ce nu ştiam, am
plecat de nicăieri şi s-a creat un soi de familie între mine şi ei… Apoi,
constăncenţele au fost un soi de bacante, agresive, într-un fel, şi mi-a plăcut
noua etapă din viaţa mea… Iar în Timişoara am intrat greu, foarte greu. Am întâlnit o echipă foarte disciplinată,
foarte muncitoare, rece… Nu am ştiut nicio secundă dacă e bine, dacă
apreciază, dacă le place, dacă e o provocare, dacă e prea mult sau prea puţin…
Într-un fel, rigiditatea asta m-a făcut
să lucrez mai mult şi în zona aceasta documentară să vin şi cu un pic de
estetică, cu nişte legături, cu un final, lucruri nelucrate până acum, tocmai,
într-un fel pentru a le demonstra lor că fac parte dintr-o formulă de spectacol
validă, coerentă, consistentă. Cred
că Teatrul German din Timişoara este un teatru cu o calitate profesională pe
care eu nu am mai întâlnit-o nicăieri în România.

Structura Jurnalului de România este una specială -
monologuri ale actorilor, proiecţii video cu fragmente de film, fotografii,
decupaje din ziare. Carmen Lidia Vidu:
Personajul principal este oraşul.
Personajul secundar este omul vorbitor de limbă germană. Şi relaţia personală
cu istoria. Mă interesează istoria aceea personală, atunci când toate clişeele
sunt date la o parte. Cum mă raportez eu la calitatea vieţii mele. Sunt
fericit? Nu sunt fericit? Mi se duce viaţa? Mi-o trăiesc eu? Mi-o trăiesc
ceilalţi? Mi-o trăiec nişte principii în care nu cred, dar nu mi-am pus niciodată
întrebarea?… Contează dacă mi-am articulat felul de a trăi viaţa, felul de a
gândi sau pur şi simplu trec aşa, ca o gâscă prin apă? Lucrurile astea au triat
scenariul. Au lăsat ceea ce defineşte relaţia lor cu oraşul, relaţia lor cu
comunitatea vorbitoare de limbă germană şi relaţia lor personală cu istoria.

Din distribuția
spectacolului Jurnal de România.Timișoara fac parte actrițele Ida
Jarcsek-Gaza, Tatiana Sessler-Toami, Daniela Török, Ioana Iacob, Olga Török și
Silvia Török. Mărturisirile lor curajoase reconstituie părţi din istoria
Timișoarei: copilăria printre blocurile de prefabricat; generația clandestină a
rockului pe vinil; apogeul industriei planificate în fabricile Guban,
Electrotimiş, Spumotim, Dermatina, Detergenţi; emigrarea masivă a minorităților
naționale și pierderea identității multiculturale; confuzia și speranța
primelor zile de la Revoluția din 1989; apariția bișnițarilor ca alternativă
pentru supermarketul occidental, perioada embargoului și a contrabandei cu
benzină, generația punk și underground ca reglaj al tranziției post-comuniste,
speranțele aderării și promisiunea unui viitor prosper.