Expoziția sculptoriței Henriette Cihoschi
La Palatul Suțu, Muzeul Municipiului București (MMB), are loc o a doua expoziție de sculptură realizată de o artistă, Destinul unei sculptorițe: Henriette Cihoschi
Ion Puican, 28.09.2022, 13:33
La Palatul Suțu, Muzeul Municipiului București
(MMB), are loc o a doua expoziție de sculptură realizată de o artistă,
Destinul unei sculptorițe: Henriette Cihoschi, care continuă seria de 3
propuneri expoziționale deosebite ale muzeului în întâmpinarea iubitorilor de
artă. Prima expoziție, care poate fi încă vizitată până pe 9 octombrie, este
didicată sculptoriței Elena Surdu Stănescu, cea de-a treia urmând să aibă
vernisajul în luna octombrie. Am stat de vorbă cu directorul adjunct al MMB,
Elena Olariu, despre sculptorița Henriette Cihoschi (1911-1999), despre
destinul acesteia și începuturile sale spectaculoase de la Paris:
Cea
de-a doua expoziție este dedicată lui Henriette Cihoschi. Poartă un nume mai
puțin cunoscut, chiar și de istoricii de artă, și probabil și de publicul larg,
și vom explica de ce. Pentru că biografia artistei într-adevăr a fost mai
specială și cumva ea a intrat într-un con de umbră, deși începuse foarte
spectaculos o carieră de sculptoriță în România. Artista s-a născut la Focșani Tatăl era militar de carieră, a ajuns general, a avut o contribuție
importantă în Primul Război Mondial. Henriette și-a dorit foarte mult să studieze
sculptura, o tehnică mai puțin abordată de artistele din România, dar care
începuse în perioada interbelică să fie foarte apreciată, mai ales că o mare
sculptoriță venită din Basarabia se afirma atunci, era foarte iubită de Regina
Maria, e vorba de Milița Petrașcu. Deci ea cumva a dat acest exemplu
extraordinar tinerelor care visau să facă arta și care s-au îndreptat și spre
sculptură. Și în istoria artei românești există sculptorițe foarte valoroase.
Și în 1930 Henriette Cihoschi pleacă la Paris pentru a studia sculptura. Este
admisă a patra din 95 de candidați la cea mai mare academie de artă din Europa.
Deci o poveste frumoasă, o poveste care vorbește despre talentul ei, despre
școala de artă românească, care deja în perioada interbelică putea pregăti cu
foarte mare ușurință tineri care după aceea să aibă acces la cele mai mari
școli de artă din Europa. Se reîntoarce în țară, își deschide un atelier de
sculptură chiar pe Bulevardul Dacia. Continuă apoi studiile la Paris, face specializări.
Deci cam 7-8 ani studiază la Paris. Era o medie de studiu bună pentru artiștii
din România, cam atât studiau ei. Meseria aceasta artistică nu e chiar atât de
ușoară precum ar crede mulți, care nu cunosc atât de bine dedesubturile acestei
munci. Deci, după opt ani de studii temeinice la Paris și de studii realizate
în România, pentru că se înscrie și la Școala de Belle Arte din București, se
înscrie direct în anul IV, pentru că, studiind și la Paris, era foarte bine
pregătită, iar aici studiază cu cei mai mari sculptori ai perioadei, cu Oscar
Han și cu Cornel Medrea, mari profesori, mari artiști, mari maeștri.
Ce pot vedea
vizitatorii?
Nucleul acestei expoziții pare restrâns, dar nu este, pentru că, fiind o
expoziție semnal, familia și noi am încercat să adunăm cât mai multe lucrări
pentru a o readuce în atenție pe această extraordinară artistă, foarte
talentată, o foarte bună reprezentantă a generației interbelice a artei
feminine, a sculpturii feminine. Încercăm să atragem atenția asupra acestor
artiste care au mers spre sculptură. Noi am considerat că atât opera, cât și
destinul artistic al sculptoriței este foarte interesant. Deci, vă invităm să
veniți să vedeți această expoziție minunată, o expoziție care a fost însoțită
și de două volume, care încearcă să reconstituie biografia artistei.
În finalul
discuției, Elena Olariu ne-a vorbit despre o nouă tendință culturală pe care
MMB o susține prin expozițiile sale:
Începem încet, încet să redescoperim marile valori ale perioadei interbelice
în arta noastră autohtonă, să le valorificăm și, încet, încet, să regândim
această scară de valori a artei noastre și este chiar necesar o rescriere, de
fapt, a întregii istorii a artei românești, unde, vedeți, femeile au avut un
rol important. Și nu numai pe plan artistic și prin familiile lor, ci prin
modul exemplar în care au luptat și au reușit să supraviețuiască într-un regim comunist
care nu a fost favorabil tuturor.
