Daniel Munteanu – «Transience / Efemeritate», la Sibiu
Artistul vizual Daniel Munteanu expune la Galeria de Artă Contemporană - Muzeul Naţional Brukenthal, la Sibiu, proiectul «Transience / Efemeritate».
Eugen Cojocariu, 21.06.2019, 14:23
Artistul vizual Daniel Munteanu expune în perioada 5-30 iunie 2019 la Galeria de Artă Contemporană – Muzeul Naţional Brukenthal, la Sibiu, proiectul «Transience / Efemeritate», la care a lucrat 5 ani şi pentru care a realizat peste 80.000 de imagini, cu scopul de a transforma realitatea fotografiată în pictură fantastică. Munteanu a folosit pentru proiect o tehnică fotografică deosebită, ICM (Intentional Camera Movement).
Expoziţia este inclusă în suita de evenimente artistice din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu 2019.
Dincolo de fotografiile realizate prin intermediul Intentional Camera Movement, Daniel Munteanu s-a aplecat, tot mai mult, asupra peoemelor vizuale. Unul dintre acestea, preluat de pe site-ul artistului, poate fi văzut mai jos:
Eugen Cojocariu a stat de vorbă cu Daniel Munteanu, despre expoziţia de la Sibiu, despre cariera sa şi proiectele artistice la care lucrează.