Cum valorificăm cultural patrimoniul industrial

Încă din anii 1970-1980, clădirile care au aparținut unor platforme industriale dezafectate au început să fie reconvertite în scopuri culturale.

Christine Leșcu, 31.01.2024, 10:30

Încă din anii 1970-1980, clădirile care au
aparținut unor platforme industriale
dezafectate au început să fie reconvertite în scopuri culturale. Ele au devenit
fie muzee, fie centre artistice. În România, în urma încetării activității din
multe fabrici și uzine, complexele industriale au fost, în multe cazuri,
părăsite și, în altele, dărâmate pentru revalorificarea exclusivă a
terenurilor. Puținele exemple unde s-a petrecut o refolosire în sens cultural a
acestui patrimoniu imobil au fost analizate recent în lucrarea Arhitectura industrială istorică. Posibilități de
recuperare sustenabilă.

Cazul Timișoara, publicată de editura ACS și scrisă de
arhitecta Raluca Maria Trifa care precizează:

Din păcate, în
România lucrurile nu stau foarte bine. Sunt puține exemple de clădiri și
ansambluri industriale care au beneficiat de proiecte de reabilitare pe care le
și inventariez în carte. Și o să amintesc fosta uzină de apă industrială, care
a devenit un centrul educațional, fosta uzină de apă Urseni, care a devenit un
muzeu al apei. Și aș mai aduce aminte aici de fosta fabrică de vopseluri Azur,
care a devenit un centru cultural, Faber. Mai este și Muzeul Transportului
Public, organizat într-una dintre fostele clădiri ale depoului de tramvaie de
pe bulevardul Take Ionescu și care ar fi trebuit să devină un mega proiect
cultural, un centru educațional destinat artei și tehnologiei, dar care, din
păcate, nu s-a materializat. Și cam aici se opresc exemplele din Timișoara.

Dar care este situația în București, alt oraș masiv
industrializat în timpul comunismului ? Raluca Maria Trifa răspunde:

Nici aici patrimoniul industrial nu a fost foarte bine pus în valoare,
cu toate că au fost câteva tentative și o să aduc aminte de complexul
industrial Wolff, platforma aflată la limita Parcului Carol, în care una dintre
clădiri este acum un club destul de bine cunoscut pentru publicul din București
și unde se mai desfășoară din când în când concerte. Și ar mai fi fost bursă de
mărfuri, dar care din nou a beneficiat parțial de reabilitare.

De fapt, corpul
principal a trecut printr-un astfel de proces. În rest, nu aș zice neapărat că
patrimoniul industrial bucureștean a căpătat o atenție deosebită și aș zice să
ne aruncăm o privire acum către Hala Laminor, care e utilizată, dar nu neapărat
în cea mai fericită formă, aș zice. Să ne uităm puțin înspre fosta fabrică de
bere Grivița sau Luther, care, din păcate, a pierdut o mare parte din clădirile
de pe ansamblu, iar cele trei care încă se mai păstrează, nu sunt încă
reabilitate. Și cam asta este situația în București.

Așadar, ce se poate face sau cum pot fi
valorificate cultural spațiile patrimoniului industrial dezafectat? Plecând de
la cazul Timișoarei, Raluca Maria Trifa a abordat problema în cartea ei Arhitectura industrială istorică. Posibilități de
recuperare sustenabilă. Cazul Timișoara:

Ideea e că în momentul în care să intervine asupra
unui ansamblu industrial și se demolează cea mai mare parte a clădirilor, așa
cum se întâmplă în prezent, ansamblul industrial își cam pierde coerența. Prin
urmare, pe lângă valorile pe care le pierdem, valorile culturale sau artistice
înmagazinate în clădirile de pe amplasament pierdem mărturia și simbolurile
care țin de acest tip de patrimoniu.

N-aș putea să zic că există o funcțiune
adecvată care poate fi replicată ca model în foarte multe clădiri sau
ansambluri industriale. Cartea mea tocmai își propune un model de analiză în
vederea determinării potențialului de reutilizare pentru clădirile industriale,
un model de analiză care ține cont de un set foarte complex de criterii :
economice, sociale, culturale, artistice, etc. Prin urmare, în vederea
implementării unui astfel de proiect de reconversie, e clar că e nevoie de o
analiză detaliată a întregului ansamblu și pe urmă a fiecărei clădiri în parte.

Iar Raluca Maria Trifa a făcut această analiză,
inclusiv a exemplelor de bune practici, în lucrarea Arhitectura industrială istorică. Posibilități de recuperare sustenabilă.
Cazul Timișoara.