Cel mai nou film al lui Radu Jude, în cinematografele româneşti
Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari, cel mai nou film al lui Radu Jude, intră în cinematografele româneşti.
Corina Sabău, 24.09.2018, 16:23
Noul film al lui Radu Jude, Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, va avea premiera în cinematografele româneşti pe 28 septembrie şi a fost desemnat propunerea României pentru o nominalizare la categoria cel mai bun film într-o limbă străină” a premiilor Oscar 2019. Este pentru a doua oară când un film al lui Radu Jude reprezintă propunerea României pentru o nominalizare la Oscar. Primul a fost Aferim!”, candidat pentru selecţia din 2016. Pelicula a avut premiera mondială în competiţia oficială a Festivalului de la Karlovy Vary, unde a câştigat Marele Premiu. Elogiat de presa internaţională de specialitate, filmul, care spune povestea realizării unei reconstituiri istorice, a luptei de la Odessa din Al Doilea Război Mondial, pentru un spectacol de stradă, este considerat un semnal de alarmă inteligent”. Un atac caustic şi foarte actual asupra negării Holocaustului în România şi a miopiei referitoare la istorie”, scrie publicaţia Variety despre acelaşi film. Presa internaţională a lăudat şi jocul actriţei Ioana Iacob, pe care îl consideră captivant şi natural”. Ioana Iacob.
Rolul acesta pe care îl interpretez a fost foarte interesant pentru mine. Pentru că femeia pe care o interpretez este o persoană foarte documentată, foarte hotărâtă, care nu este dispusă să facă compromisuri în demersul ei artistic. O diferenţă faţă de viaţa ei personală, unde nu este la fel de stăpână pe ea. Dar pe de altă parte, în viaţa reală nu este la fel de hotărâtă. Şi asta o face pentru mine foarte umană. A fost un personaj foarte interesat de interpretat. Iar subiectul pe care alege să-l pună în scenă este încă un subiect delicat pentru istoria noastră. Generaţii întregi au fost minţite în legătură cu ce s-a petrecut la Odessa şi cred că este important să-l punem în discuţie.”
Am vorbit cu Ioana Iacob despre provocarea de a interpreta rolul principal într-un film considerat de critică un interogatoriu provocator, sarcastic şi crucial între trecut şi prezent, care escaladează spre un impas”. Ioana Iacob, despre participarea la pelicula Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”: ”Au contat mai multe lucruri şi pot spune că acest proiect le îmbină pe toate. Mi-a plăcut foarte mult subiectul filmului, adică scenariul. Pe Radu Jude îl apreciam de multă vreme, îi văzusem toate filmele. De asemenea, m-a atras foarte tare personajul pe care îl aveam de interpretat. Aşa că – cum nu de multe ori se întâmplă în viaţa unui actor – să se potrivească aşa toate lucrurile, da, am fost foarte fericită când am aflat că am să joc în acest film.”
Până la colaboarea cu regizorul Radu Jude, Ioana Iacob, care este actriţă la Teatrul de Stat German din Timişoara, a jucat numai în limba germană: ”Radu Gabrea a fost primul regizor român cu care am lucrat în materie de film. Înainte de a lucra cu el mai făcusem nişte filme în Germania, de fapt, primul meu film a fost unul nemţesc. Abia apoi am jucat în ţară în regia lui Radu Gabrea, în Cocoşul decapitat şi Mănuşile roşii, ambele ecranizări după scriitorul Eginald Schlattner. Astfel că filmul regizat de Radu Jude, Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari, reprezintă şi primul film pe care am avut ocazia să-l fac în limba română.”
Distribuţia filmului Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, este formată din Ioana Iacob, Alexandru Dabija, Alex Bogdan, Ilinca Manolache, Şerban Pavlu, Ion Rizea, Claudia Ieremia şi Bogdan Cotleţ.