Alfabetul bucatelor în viziunea publicistului Vlad Macri

Jurnalist, scriitor și... gourmand care doar apreciază mâncărurile bune, nu și cantitățile mari, Vlad Macri a publicat recent la editura Humanitas, volumul "Alfabetul bucatelor.Povestiri cu miez gustos cuprinzând rețete românești reinventate sau de la străini împrumutate".

Christine Leșcu, 28.02.2024, 11:05

Jurnalist, scriitor și… gourmand care doar apreciază mâncărurile bune, nu și cantitățile mari, Vlad Macri a publicat recent la editura Humanitas, volumul „Alfabetul bucatelor. Povestiri cu miez gustos cuprinzând rețete românești reinventate sau de la străini împrumutate”.

Combinând amintirile cu ingredientele, Vlad Macri a scris o carte la fel de savuros ca producțiile culinare descrise în paginile ei. Și totul a început de la amintirea tinereții petrecută în anii 1980, în București, mărturisește chiar Vlad Macri .
N-am fost mâncăcios. Atunci cum de s-au legat atât de mult amintirile gastronomice de mine? În mod paradoxal, taman fiindcă n-am fost mâncăcios în anii 80, într-adevăr era o penurie alimentară greu de imaginat azi. Eu, neavând un apetit foarte puternic, trebuia să-mi-l stimulez.
Și ca să completez farfuria cam banală și sărăcăcioasă a anilor 80, neavând, repet, apetitul prea puternic, aveam niște reviste de gastronomie franțuzești și începusem să citesc rețete ca să-mi stimulez pofta de mâncare. Și treptat, treptat, dintr-o farfurie cam sărăcăcioasă și lecturi savuroase, s-a născut și gastronomia, pasiunea mea pentru gastronomie, dacă vreți.
O perioadă a fost o vreme în care, într-adevăr, în perioada aceea trebuia improvizat, dar era cam dificil. Se ajungea la tot felul de extreme greu de închipuit astăzi, de genul: parizer pane, adică șnițel din parizer, salam de soia făcut tot pane, tot felul de lucru de astea. Dar, repet, lucruri foarte greu de imaginat pentru cei care n-au trăit epoca.

Vlad Macri reusește, însă, să creeze cu umor situațiile alimentare nu tocmai plăcute din timpul comunismului în ceea ce el numește „o carte despre bucate, nu de bucate”. Să-l ascultăm. Cred că ar fi vorba despre diferența pe care eu cel puțin o fac între ceea ce aș numi cărți de bucate și cărți despre bucate. De pildă, o rețetă banală de genul pește la grătar, într-o carte de bucate înseamnă o listă de ingrediente și niște instrucțiuni de folosire a ingredientelor.
Dar într-o carte despre bucate, rețeta respectivă este, dacă vreți, contextualizată prin amintire. De pildă, să ne închipuim o plajă ! Suntem la malul mării, este apusul soarelui, dar nisipul e încă fierbinte și facem un pește la jar. Jarul e puțin întețit de briza marină.
Ei bine, citind într-o carte de gastronomie o rețetă astfel prezentată ca o experiență subiectivă, savoarea textului pur și simplu e exponențial mai mare, este fantastică. Din cauza asta cred că amintirile sunt necesare și mai ales dacă se pot lega de un fel de mâncare în sine.

În prezent, fără să mai sufere de penuria din trecut și după haosul recuperărilor și căutărilor din anii 1990, bucătăria românească și unele restaurante preferă rețete cosmopolite, oferind publicului mâncăruri delicioase și noi, ceea ce este foarte bine în opinia lui Vlad Macri.
Eu cred că există loc pentru orice. Adică bucătăria tradițională, bucătăria strămoșească, cum se spune, ea nu va muri niciodată. Dimpotrivă, este într-o revenire.
Astăzi este din ce în ce mai valorizată. Există din nou un val de revenire a autohtonismului, deci în niciun caz nu aș plânge de milă bucătăriei românești clasice, tradiționale. Ea nu va muri în veci.
Problema este că e loc și pentru joacă, pentru inventivitate, pentru inovație, mai ales în bucătăriile fiecăruia dintre noi sau, de ce nu, și în restaurante. Dar vor exista restaurante tradițional românești în continuare. Eu nu am încercat niciodată să spun că nu există bucătărie a noastră și care poate fi promovată și în sensul pentru străini să descopere ceea ce facem și noi.
Dar e loc și pentru joacă. Exemplu la mine eu am un capitol consacrat brânzeturilor. Aici e absolut cunoscut faptul că brânzeturile noastre, cel puțin ca număr și ca diversitate, sunt infinit mai puține și mai sărăcăcioase, îndrăznesc să spun, decât, de pildă, brânzeturile Franței. Iar în capitolul respectiv am încercat să preiau niște rețete în care francezii gătesc brânzeturile lor și să folosesc brânzeturi românești. Și există rețete cu cașcaval afumat sau brânză de burduf. Sau de pildă, mere care se umplu cu puțină brânză de burduf cu costiță și se lasă la cuptor. Deci ne putem juca foarte mult folosind tot ingredientele noastre românești.
Dar n-am vrut să pun creveți în zacuscă, n-am avut tot felul de excentricități de genul ăsta. Deci cred că se poate și una, și alta. Există și bucătărie românească tradițională, care se va păstra în parametrii săi și există și posibilitatea de inventivitate, de joacă.