Potrivit cadrului legal, cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai Spaţiului Economic European (Islanda, Liechtenstein şi Norvegia) şi ai Confederaţiei Elveţiene pot intra pe teritoriul României dacă prezintă documentul naţional de identitate, pa
De la început, amintim că formalităţile pe care le vom prezenta în continuare nu se aplică cetăţenilor statelor Uniunii Europene şi ai Spaţiului Economic European.
Potrivit legislaţiei româneşti, cetăţenii străini aflaţi temporar în România pot rămâne pe teritoriul statului român numai până la data la care încetează dreptul de şedere stabilit prin viză sau, după caz, prin permisul de şedere.
În medie, în România, un hectar de pământ agricol se vinde cu 3.000 - 3.500 de euro, cu mult mai ieftin decât media europeană, de 15.000 de euro. Unele terenuri agricole din România pot ajunge, însă, la preţuri mai mari de 5.000 de euro pentru un hectar.
Potrivit legislaţiei româneşti, cetăţenii străini şi apatrizii care doresc să obţină cetăţenia română trebuie să aibă domiciliul pe teritoriul României de cel puţin 8 ani.
De la început, amintim că şoferii implicaţi în accidente uşoare, în urma cărora au rezultat numai pagube materiale ale autovehiculelor, nu au nevoie de documente de constatare întocmite de Poliţia Română.
Cu câteva zile în urmă, a avut loc deschiderea oficială a Aeroportului Ştefan cel Mare din Suceava, după modernizarea acestuia pe baza unui proiect finanţat din fonduri europene, în valoare de peste 105 milioane de lei.
Potrivit unui act normativ al Guvernului de la Bucureşti, cuantumul mijloacelor de întreţinere pe care un cetăţean străin care are nevoie de viză pentru România trebuie să îl dovedească în momentul obţinerii vizei de scurtă şedere este de cel puţin 50 de
Preţul mediu solicitat de proprietari pentru apartamentele noi şi vechi scoase la vânzare în România a crescut în septembrie cu 5,7% comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, până la 964 de euro pe metru pătrat util, relevă portalul Imobiliare.ro.
Cele mai solicitate apartamente de lux din Bucureşti sunt cele cu trei şi patru camere, atât la închiriere, cât şi la vânzare, în primele nouă luni din 2015, informează Agerpres.
Ministerul român al Afacerilor Externe informează că portalul e-VIZA, destinat facilitării obţinerii vizelor, este disponibil de mai bine de un an pentru cetăţenii străini care doresc să viziteze România.
Cetăţenii străini care doresc să investească în România şi solicită, în acest sens, o viză de lungă şedere vor trebui să dovedească, prin planul de afaceri, că dispun de fonduri necesare desfăşurării activităţii în sumă minimă de 150 de mii de euro
Piaţa românească abundă de conferinţe, seminarii, mese rotunde, lansări de firme, de mărci sau de servicii.
Reprezentanţii principalelor firme de pe piaţa locală de închirieri auto afirmă că majoritatea clienţilor lor provin din ţări din vestul Europei, mai ales din Italia, Spania, Franţa şi Germania, şi sunt fie turişti aflaţi în vacanţă, fie angajaţi ai unor
Guvernul României a adoptat o Ordonanţă de Urgenţă ce aduce importante modificări condiţiilor de dobânire a cetăţeniei române