Informaţii despre pârtiile de schi din România
Aşa cum v-am mai informat, în România există peste 200 de pârtii de schi omologate.
Eugen Cojocariu, 06.02.2025, 15:15
Aşa cum v-am mai informat, în România există peste 200 de pârtii de schi omologate. Conform Ministerului Digitalizării, Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, există 223 de pârtii, cu o lungime totală de 201 kilometri. Cele mai multe pârtii, mai precis 36, cu o lungime totală de 37 de kilometri, sunt în judeţul Prahova, partea sudică a României.
În Harghita sunt 33 de pârtii, dar însumează doar 20 de kilometri. În judeţul Braşov sunt 23 de pârtii, care au în total 26,6 kilometri. În Maramureş sunt 20 de pârtii cu o lungime totală de 20 de kilometri. Tot în nord, în judeţul Suceava, sunt 18 pârtii, care au 18 kilometri lungime. Tot 18 pârtii sunt în Hunedoara, în partea de vest a ţării, dar au în total 13,6 kilometri.
În judeţul Alba sunt 13 pârtii, cu lungime totală de 12 kilometri. În Cluj schiorii au la dispoziţie 11 pârtii, care însumează 10,2 kilometri. În Caraş-Severin sunt 9 pârtii, cu o lungime de 8,6 kilometri, în Sibiu 8 pârtii cu o lungime totală de 4,1 kilometri, iar în Covasna 7 pârtii care au împreună 4,6 kilometri. În judeţul Vâlcea sunt 6 pârtii care totalizează 7,1 kilometri, iar în Gorj tot 6 pârtii, dar care au doar 4,1 kilometri. Urmează în clasament, cu 5 pârtii (4,9 kilometri) judeţul Bihor. Câte două pârtii de schi sunt în judeţele Bacău, cu lungimea de 2,8 kilometri, Bistriţa-Năsăud, totalizând 2,5 kilometri, şi Neamţ, 1,3 kilometri.
O singură pârtie de schi există în judeţele Satu Mare, nord, cu lungimea de 2,7 kilometri, Mureş, centru (1,1 kilometri), ca şi câte o pârtie foarte scurtă în judeţele Constanţa, sud-est (0,2 kilometri) şi Arad (vest), de 0,1 kilometri. Pârtiile pentru începători sunt marcate cu verde pe hărţi, cele cu albastru au o dificultate uşoară, cele cu roşu grad mediu de dificultate, iar cele cu negru grad ridicat de dificultate.
De exemplu, pârtia de la Luna Şes, judeţul Satu Mare, a fost deschisă în ianuarie 2024. Pârtia are un grad de dificultate medie (simbol roşu) şi este destinată schiorilor cu competenţe medii şi avansate de schi alpin. Are o pantă medie de 23%. Pârtia beneficiază de un telescaun cu capacitate de transport de 800 de persoane pe oră, iluminare nocturnă şi sistem avansat de pregătire a zăpezii artificiale. Pârtia Subteleferic, de la Poiana Braşvov este o pârtie dificilă (simbol negru), pe întreaga lungime, de 2.200 de metri. Altitudinea la plecare este de 1.700 de metri, iar la sosire de 1.050 de metri, cu o diferenţă de nivel de 650 de metri.
Un punct de prim-ajutor al Serviciului Salvamont Gorj a fost amplasat în perimetrul pârtiilor de schi din centrul staţiunii Rânca. Toţi salvamontiştii gorjeni au pregătire medicală, obţinută în urma atestării profesionale, precum şi calificare suplimentară de paramedici. Pe de altă parte, salvamontiştii recomandând iubitorilor sporturilor de iarnă să se intereseze la administratorul pârtiei despre starea şi programul pârtiilor de schi înainte de a pleca la drum.