„Pinkstory” – Raluca Ilaria Demetrescu
Galeria CREART găzduieşte expoziția personală Pinkstory a artistei vizuale Raluca Ilaria Demetrescu.
Eugen Cojocariu, 10.03.2023, 09:15
Galeria CREART găzduieşte până pe 24 martie 2023 expoziția personală Pinkstory” a artistei vizuale Raluca Ilaria Demetrescu. Expoziția prezintă o serie de lucrări textile care explorează diferite fațete ale feminității.
Raluca Ilaria Demetrescu este artistă vizuală cu studii doctorale în arte vizuale la Universitatea Sorbona din Paris. Inițiatoare de ample proiecte expoziționale colective, atât în spații destinate în mod tradițional artei, cât și în spații alternative, Demetrescu produce un discurs curatorial social urban, feminist asumat. Artista vizuală ne decriptează expoziţia de la CREART.
Țesute majoritatea cu fir roz, personajele feminine din această serie, precum și simbolurile de care acestea sunt însoțite, își spun povestea dintr-o perspectivă feministă (herstory)”, spune curatoarea Ana Daniela Sultana, cu care am stat de vorbă la vernisaj.