Expoziția „Reuniune de familie”
Asociația pentru cultură și arte Arbor invită publicul să viziteze expoziția "Reuniune de familie".
Eugen Cojocariu, 10.06.2024, 22:41
Asociația pentru cultură și arte Arbor invită publicul să viziteze expoziția „Reuniune de familie”, dedicată unei familii de artiști, Orlova-Șibaev, care ocupă un loc important pe scena culturală a Basarabiei începând cu anii 1950.
Din această familie de talente, formată din reprezentanții a trei generații de artiști, fac parte bine-cunoscuta pictoriță Olga Orlova, regretatul maestru Iurii Șibaev, gemenii Nina Șibaeva, excelentă desenatoare și pedagog, și Alexandr Șibaev, fotograf, și juniorul familiei, artistul plastic și istoricul de artă Dmitri Șibaev.
Am stat se vorbă cu organizatoarea expoziţiei, Victoria Nagy Vajda.
Dmitri Şibaev, cel mai tânăr membru al dinastiei de artişti Orlova – Şibaev, ne povesteşte ce putem vedea în expoziţie, dar şi despre formarea sa artistică.