Videoconferință cu militarii din teatrele de operații
Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, general Daniel Petrescu, au discutat u echipele de comandă ale structurilor româneşti dislocate în teatrele de operaţii din lume.
România Internațional, 24.10.2023, 19:17
Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, general Daniel Petrescu, au discutat, marţi, prin videoconferinţă, cu echipele de comandă ale structurilor româneşti dislocate în teatrele de operaţii din Bosnia şi Herţegovina, Kosovo, Republica Centrafricană, precum şi cu cele ale detaşamentelor din Bulgaria şi Polonia, informează Agerpres.
Tot ceea ce faceţi este apreciat de partenerii şi aliaţii noştri şi contribuie, zi de zi, la întărirea profilului de securitate şi prestigiului României în plan internaţional. Suntem în permanenţă concentraţi pe asigurarea tuturor condiţiilor de care aveţi nevoie pentru îndeplinirea sarcinilor. Suntem la curent cu tot ceea ce faceţi şi vreau să vă mărturisesc că fiecare zi în care primim rapoarte că nu sunt probleme în teatrele de operaţii unde acţionaţi este o zi bună pentru noi. Totodată, adresez mulţumiri familiilor dumneavoastră, care vă susţin, a transmis ministrul Apărării Naţionale.
Anul acesta, înregistrăm un vârf al participării în misiuni internaţionale. Aniversarea Zilei Armatei României ne găseşte într-un mediu regional de securitate extrem de provocator. În acest context, misiunile de stabilitate sunt deosebit de importante, iar devotamentul şi profesionalismul colegilor noştri sunt cu atât mai apreciate, a subliniat generalul Daniel Petrescu.
Militarii au prezentat situaţia de securitate în zonele de dislocare, cu accent pe creşterea în complexitate a provocărilor în Balcanii de Vest şi pe preluarea de către elementul românesc a comenzii misiunii UE din Republica Centrafricană. În contextul rotirii detaşamentelor din această perioadă, agenda convorbirilor a cuprins informări ale militarilor privind preluarea misiunilor, integrarea în structurile multinaţionale, precum şi despre condiţiile de viaţă şi de muncă. Potrivit MApN, dialogul cu echipele de comandă ale detaşamentelor dislocate în teatrele de operaţii a reliefat că starea moralului este foarte bună, echipamentele corespund necesităţilor operative şi relaţiile de cooperare cu militarii aliaţi şi parteneri se menţin la un nivel excelent.
În prezent, aproximativ 800 de militari români se află în misiuni şi operaţii sub comandă sau mandat NATO, UE şi ONU. În Balcanii de Vest, România este, în prezent, ţara cu cea mai mare contribuţie de militari în cadrul misiunii EUFOR ALTHEA din Bosnia şi Herţegovina, misiune la care asigură funcţia de şef de stat major, de nivel general de brigadă şi a crescut cu încă aproximativ 130 de militari contribuţia la misiunea NATO KFOR, prin dislocarea unei companii din rezerva strategică la dispoziţia SACEUR. De asemenea, ţara noastră are cea mai importantă contribuţie cu militari la misiunea Uniunii Europene de sprijin pentru autorităţile centrafricane în domeniile consiliere strategică şi educaţie pentru forţele de securitate (European Union Training Mission in Central African Republic – EUTM RCA), cu 32 de militari, asigurând şi comanda EUTM RCA, la nivel de general de brigadă.
Videoconferinţa s-a înscris în seria de activităţi prilejuite de sărbătorirea Zilei Armatei României, arată un comunicat al MApN.