Stafeta veteranilor – ediția a VII-a
Voluntari ai grupului Invictus România participă, în perioada 13 - 25 octombrie, la ediția a VII-a a Ştafetei veteranilor.
România Internațional, 16.10.2020, 10:02
Voluntari ai grupului Invictus România participă, în perioada 13 – 25 octombrie, la ediția a VII-a a Ştafetei veteranilor. Evenimentul este organizat în contextul sărbătoririi Zilei Armatei României, pe 25 octombrie. Ștafeta este organizată de voluntarii Invictus România. Participă alergători din viaţa civilă, militari în activitate, în retragere sau în rezervă, precum şi militari răniţi în teatrele de operaţii. Evenimentul este dedicat eroilor României şi spiritului de sacrificiu, curajului, rezistenţei şi ambiţiei militarilor răniţi în teatrele de operaţii.
Şeful Statului Major al Apărării, general-locotenent Daniel Petrescu, a dat startul, vineri, celei de-a VII-a ediţii a ”Ştafetei veteranilor”, de pe esplanada din faţa Monumentului Eroilor Patriei. Cu acest prilej, el a spus :
Sunt foarte onorat să participăm împreună şi să dăm startul în această ştafetă. Nu aş fi ratat pentru nimic în lume de a fi alături de colegii noştri, camarazi, eroi răniţi în teatrele de operaţii. Ştiu că prin ceea ce facem ne propunem să creştem respectul pe care societatea civilă trebuie să-l acorde militarilor răniţi în teatrele de operaţii, a transmis Petrescu.
Și a mulţumit participanţilor la ştafetă pentru promovarea valorilor militare şi naţionale.
Aş vrea să le spun că, dincolo de aprecierea pentru colegii noştri din teatrele de operaţii, ei fac mult mai mult. Promovează valorile militare şi naţionale şi avem mare nevoie de acest lucru în aceste momente dificile şi totodată constituie un exemplu pentru colegii noştri, pentru spiritul invictus pe care îl promovează. Le mulţumesc încă o dată, le spun că în aceste zile fac cel mai frumos cadou Armatei României, reîntregind drapelul naţional la Carei, le urez succes şi să ne întâlnim la Carei, sănătoşi.
Ştafeta va fi purtată de patru veterani ai teatrelor de operaţii până la Palatul Elisabeta. Acolo îi vor întâmpina Familia Regală, căreia îi va fi oferită medalia evenimentului, inspirată din Crucea Comemorativă a Războiului de Întregire.
Pe segmentul Bucureşti – Ploieşti, alergătorii se vor depune flori monumentele eroilor patriei, în semn de recunoştinţă faţă de sacrificiile acestora.
Acţiunea presupune purtarea unei ştafete reprezentate de una dintre culorile drapelului tricolor – albastru, galben şi roşu, prin alergare pe trei trasee (însumând peste 1.000 de kilometri), toate având ca destinaţie finală oraşul Carei, eliberat de sub ocupaţie străină la 25 octombrie 1944.
Traseele se vor reuni la Monumentul Ostaşului Român, de Ziua Armatei României, întregind drapelul tricolor.
* Traseul albastru acoperă vestul ţării şi va începe din Reşiţa pe 21 octombrie, cu etape la Timişoara – 21/22 octombrie, Arad – 22/23 octombrie, Oradea – 23/24 octombrie şi Carei – 25 octombrie.
* Traseul galben a început în Tulcea pe 13 octombrie, a trecut prin Babadag – 13 octombrie, Constanţa – 13/14 octombrie, Călăraşi – 14/15 octombrie şi a ajuns în Bucureşti, în noaptea de 15/16 octombrie; continuă prin Ploieşti – 16/17 octombrie, Braşov – 17/18 octombrie, Cincu – 18/19 octombrie, Sibiu 19/20 octombrie, Alba Iulia – 20/21 octombrie, Câmpia Turzii – 21/22 octombrie, Cluj-Napoca – 22/23 octombrie, Zalău – 23/24 octombrie şi va ajunge în Carei, în 25 octombrie.
* Traseul roşu – startul din Sighişoara pe 19 octombrie. Traseul include Târgu Mureş – 19/20 octombrie, Vatra Dornei – 20 octombrie, Bistriţa – 20/21 octombrie, Dej – 21/22 octombrie, Baia Mare – 22/23/24 octombrie, Satu Mare – 24/25 octombrie şi Carei – 25 octombrie.
sursa: agerpres