Plenul Parlamentului a fost informat, marţi, printr-o scrisoare, de preşedintele Klaus Iohannis cu privire la participarea Armatei României cu forţe, mijloace şi echipamente la misiunea extinsă a NATO în Irak
Primul contingent, alcătuit din circa 70 de militari români care au fost în misiune în Afganistan, a sosit sâmbătă în România.
40 de poliţişti români vor petrece sărbătoarea Sfintelor Paşti în misiuni internaţionale, în opt teatre de operaţii, departe de familie şi de cei de acasă, informează Inspectoratul General al Poliţiei Române
România va retrage forţele din Afganistan coordonat cu ceilalţi membri NATO începând cu data de 1 mai 2021.
Ministrul apărării naționale Nicolae-Ionel Ciucă a participat miercuri, 14 aprilie, alături de ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, la reuniunea extraordinară comună a miniștrilor de externe si miniștrilor apărării din statele membre NATO,
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul privind promulgarea Legii pentru ratificarea Memorandumului de înţelegere dintre Guvernul României şi Organizaţia Naţiunilor Unite privind contribuţia cu resurse la MINUSMA.
Principalele echipamente ale primului Sistem Lansator Multiplu de Rachete cu bătaie mare - HIMARS, care va intra în dotarea Armatei române, au sosit, sâmbătă, în ţară.
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat că nu are detalii privind modul în care România doreşte să contribuie la creşterea prezenţei Alianţei în Irak.
Colonelul Sorin Călin a preluat comanda Brigăzii 10 Geniu 'Dunărea de Jos', după ce generalul de brigadă Vasile Ionescu a fost detaşat în cadrul Comandamentului Corpului Multinaţional Sud-Est din Statul Major al Forţelor Terestre.
Statele Unite mențin anul viitor 2500 de militari în Afganistan, iar militarii români rămân și ei în Afganistan, a precizat, pentru România liberă, ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă.
Detaşamentul Carpathian Pumas a revenit în țară după misiunea ONU din Mali.
UPDATE Mesaje transmise de autorităţi cu prilejul Zilei Veteranilor din Teatrele de Operaţii.
Sâmbătă, 31 octombrie, militarii care au făcut parte din cea de-a doua rotație a detașamentului Carpathian Pumas s-au întors în țară
Ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, şi şeful Statului Major al Apărării, Daniel Petrescu, au discutat duminică, prin sistem videoconferinţă, cu militarii români din teatrele de operaţii din Afganistan, Kosovo, Bosnia şi Herţegovina...
Angajamentul României faţă de Organizaţia Naţiunilor Unite, prin care ţara noastră a contribuit la eforturile internaţionale de menţinere a păcii în cadrul MINUSMA, s-a încheiat.