MAE condamna atacul asupra Misiunii Uniunii Europene în Kosovo (EULEX Kosovo)
Ministerul Afacerilor Externe condamnă cu fermitate atacul din 19 septembrie 2013, din apropierea oraşului Zvecan, în regiunea de nord a Kosovo, asupra unui vehicul aparţinând Misiunii Uniunii Europene în Kosovo (EULEX Kosovo)
România Internațional, 20.09.2013, 11:08
Ministerul Afacerilor Externe condamnă cu fermitate atacul din 19 septembrie 2013, din apropierea oraşului Zvecan, în regiunea de nord a Kosovo, asupra unui vehicul aparţinând Misiunii Uniunii Europene în Kosovo (EULEX Kosovo), în care un cetăţean lituanian, membru al misiunii, a fost ucis.
MAE român transmite condoleanţe familiei victimei, pentru pierderea suferită.
Astfel de acte deplorabile de violenţă nu au nici o justificare, trebuie combătute cu orice preţ, iar vinovaţii trebuie să fie identificaţi şi traşi la răspundere.
România, în calitate de stat membru al UE şi al NATO, rămâne ferm angajată în susţinerea eforturilor depuse de comunitatea internaţională pentru stabilizarea regiunii, încurajând dialogul politic Belgrad-Priştina.
Sursa: Comunicat MAE