QS World University Rankings: Universitatea București, prima din România
Clasamentul QS World University Rankings by Region 2018 plasează Universitatea din București pe primul loc în topul universităților din România.
România Internațional, 09.11.2017, 17:52
Conform comunicatului Universităţii Bucureşti, aceasta se bucură de cele mai mari scoruri la indicatori precum: reputație angajatori (92), reputația academică (89,3) și raport lucrări/facultate (74.2). Alți indicatori la care UniBuc a luat scoruri mari sunt: prezența online a universității (68.9), raport citări/lucrări (53.2), cadre didactice cu doctorat (45.8) și cadre didactice internaționale (4.5).
Este de remarcat faptul că universitățile membre ale Consorțiului Universitaria” ocupă primele cinci locuri la nivel național. Astfel, Universitatea din București este pe primul loc, fiind urmată de Universitatea Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea Alexandru Ioan Cuza”, Universitatea de Vest din Timișoara și Academia de Studii Economice din București.
În același clasament, care vizează universitățile din Europa Centrală și Asia Centrală (EECA), Universitatea din București se plasează pe locul 39. Clasamentul a fost realizat prin evaluarea a 226 universități din 21 de țări, printre care Rusia, Turcia, Cehia, Croația, Polonia, Lituania, Serbia etc. De altfel, 16 dintre cele 226 de universități prezente în acest clasament sunt din România.”
Indicatorii luaţi în calcul la realizarea clasamentul din acest an au fost: prezența online a universității (10%), reputația academică (30%), reputație angajatori (20%), raport studenți/facultate (15%), raport lucrări/facultate (10%), cadre didactice cu doctorat (5%), raport citări/lucrări (5%), cadre didactice internaționale (5%) și studenți internaționali (5%).
Al doilea clasament, şi anume QS World University Rankings 2018, situează Universitatea București între pozițiile 701-750 pe plan mondial, la indicatorul Reputația Angajatorului (reputația instituțională pe piața de angajare a absolvenților) situând Universitatea București pe poziția 401+ la nivel mondial.
În cel de-al treilea clasament, QS World University Rankings by Subject, publicat în martie a.c., Universitatea din București se distinge la nivel național cu cele mai bune două domenii fundamentale: Științe ale naturii, respectiv Științe Sociale și Management, iar la nivel internațional se distinge prin Lingvistică, ocupând locul 151-200, se precizează în comunicatul citat.