Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Ministrul delegat Dan Stoenescu i-a vizitat în închisoare pe românii deținuți în Malaysia

Ministrul delegat Dan Stoenescu, aflat în vizită de lucru în Malaysia în perioada 11-13 martie 2016, s-a deplasat la închisorile unde se aflau cei patru cetățeni români arestați pentru trafic de droguri pentru a discuta cu aceștia.

Ministrul delegat Dan Stoenescu i-a vizitat în închisoare pe românii deținuți în Malaysia
Ministrul delegat Dan Stoenescu i-a vizitat în închisoare pe românii deținuți în Malaysia

, 14.03.2016, 13:00


Ministrul delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni, Dan Stoenescu, aflat în vizită de lucru în Malaysia în perioada 11-13 martie 2016, s-a deplasat la închisorile unde se aflau cei patru cetățeni români arestați pentru trafic de droguri pentru a discuta cu aceștia.



Demnitarul a vizitat închisoarea Sungai Buloh din statul Selangor, unde sunt deținuți doi cetățeni români acuzați de trafic de droguri și ale căror procese sunt încă în derulare.



De asemenea, oficialul i-a vizitat pe cetățeanul român condamnat la moarte aflat în centrul de detenție Johor, din statul Johor, și pe românul condamnat la 8 ani de închisoare și 10 lovituri de ratan, încarcerat în centrul de detenție Kajang, din statul Selangor.



Ministrul delegat a avut și o întâlnire cu avocatul malaysian Datuk Nyananthan Sivananthan, care se ocupă de cazurile românilor, pentru a afla detalii despre procese și demersurile juridice în curs de desfășurare.



Starea de sănătate a cetățenilor români deținuți în Malaysia este în general bună, având în vedere condițiile climatice dificile din regiune.



Demnitarul român a apreciat deschiderea și atitudinea constructivă a autorităților malaysiene cu privire la începerea negocierilor celor trei tratate care să reglementeze aspecte de cooperare judiciară în materie penală: asistență judiciară, extrădare și transferul persoanelor condamnate.



Ministrul delegat le-a transmis deținuților că statul român urmărește cu atenție situațiile lor și că instituțiile de la București fac eforturi pentru fiecare caz în parte.



În cazul cetățeanului român condamnat la moarte, oficialul român, în calitate de trimis special al Președintelui României Klaus Iohannis și Premierului Dacian Cioloș, i-a adus la cunoștință că a transmis autorităților malaysiene scrisorile celor doi înalți demnitari în care fac apel la clemență.



„Abolirea pedepsei capitale la nivel global reprezintă un obiectiv important pentru România, promovat, în calitatea sa de stat membru UE, în cadrul grupului de lucru cu privire la abolirea pedepsei capitale, precum și în cadrul Organizației Națiunilor Unite,” a declarat ministrul delegat. „Adunarea Generală a ONU a adoptat la 18 decembrie 2014 o rezoluție cu privire la impunerea unui moratoriu în ceea ce privește pedeapsa cu moartea, România fiind unul dintre statele care a sprijinit această inițiativă, iar demersurile noastre la nivel internațional reprezintă pași necesari în această direcție, cu atât mai mult cu cât este vorba de cetățeni români,” a mai adăugat demnitarul.



Acest demers se înscrie în efortul complex și constant al Ministerului Afacerilor Externe care are ca principal obiectiv evitarea pedepsei cu moartea pentru cei patru români arestați în Malaysia.




Sursa foto: pixabay.com

DNSC – Ghid de sfaturi practice pentru prevenirea fraudelor online, de sărbători

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) a întocmit un Ghid de sfaturi practice pentru prevenirea fraudelor online, de sărbători,...

DNSC – Ghid de sfaturi practice pentru prevenirea fraudelor online, de sărbători
foto: roaep.ro
Portal utilitar pentru românii de pretutindeni sâmbătă, 07 septembrie 2024

Românii din diaspora pot vota prin corespondenţă la alegerile parlamentare şi prezidenţiale

Românii care au domiciliul sau reşedinţa în străinătate pot vota prin corespondenţă la alegerile parlamentare şi prezidenţiale de anul...

Românii din diaspora pot vota prin corespondenţă la alegerile parlamentare şi prezidenţiale
ANCOM

ANCOM: Ce trebuie să știi despre utilizarea cartelelor preplătite pentru serviciile telecom  

Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) primește frecvent reclamații de la utilizatorii de cartele...

ANCOM: Ce trebuie să știi despre utilizarea cartelelor preplătite pentru serviciile telecom  
alegeri diaspora )sursa foto: aep facebook)

AEP – informaţii pentru votul românilor din străinătate la prezidenţiale şi parlamentare – 2024

Până vineri, ora 10.00, 3.243 de români din străinătate s-au înregistrat la Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), pentru a vota prin...

AEP – informaţii pentru votul românilor din străinătate la prezidenţiale şi parlamentare – 2024

Avertizare prin SMS la expirarea permisului de conducere

Şoferii vor fi avertizaţi printr-un SMS atunci când urmează să le expire permisul de conducere. Acest lucru este asigurat de noul serviciu...

Avertizare prin SMS la expirarea permisului de conducere

HUB-ul de servicii al MAI, modalitate de obținere facilă, rapidă și gratuită a certificatului de cazier judiciar

De asemenea, certificatul de cazier judiciar poate fi obţinut şi online de către persoanele fizice de cetăţenie română, prin două mecanisme...

HUB-ul de servicii al MAI, modalitate de obținere facilă, rapidă și gratuită a certificatului de cazier judiciar

Condiții de ieșire din țară pentru cetățenii români minori

Cetăţenii români minori pot călători în străinătate în baza documentului de călătorie individual valabil – pașaport sau carte de...

Condiții de ieșire din țară pentru cetățenii români minori

Posibilitatea cumpărării vechimii în muncă – prelungită până la sfârșitul anului 2024

Cetățenii români din țară și din afara granițelor pot plăti retroactiv pentru cel mult 6 ani de vechime în...

Posibilitatea cumpărării vechimii în muncă – prelungită până la sfârșitul anului 2024

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company