Legea privind extinderea serviciilor consulare gratuite, promulgată
Președintele Klaus Iohannis a semnat vineri decretul pentru promulgarea legii referitoare la extinderea categoriilor de servicii consulare prestate gratuit.
Eugen Cojocariu, 21.11.2015, 10:50
Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2014 pentru modificarea Legii nr. 198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe și nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate.
Legea prevede extinderea regimului de gratuitate asupra anumitor servicii consulare prestate în cazuri umanitare și speciale — înscrierea certificatelor de naștere străine în registrele de stare civilă românești dacă cererea se depune în termen de 6 luni de la naștere la autoritățile străine, precum și eliberarea titlurilor de călătorie în cazul minorilor de până la șase ani, eliberarea documentelor de identitate și de călătorie pentru minorii neînsoțiți sau supuși unor măsuri de protecție în străinătate; eliberarea titlurilor de călătorie pentru cetățenii români, victime ale traficului de persoane și pentru cei evacuați din regiunile afectate de conflicte armate, atentate teroriste, dezastre naturale și alte situații de criză; înregistrarea actelor de deces, eliberarea pașapoartelor mortuare, procurarea certificatelor de deces întocmite de autorități străine pentru cetățenii români decedați în străinătate și intermedierea procedurilor de apostilare sau supralegalizare pe plan local a acestor certificate.
Actul normativ vizează și extinderea regimului de gratuitate asupra unor cazuri speciale — pentru membri de familie, însoțitori ai personalului civil și militar trimis în misiunile din străinătate, pentru servicii prestate în interes administrativ sau în cadrul cooperării consulare, în particular cu celelalte state membre ale UE ori interinstituționale cu autoritățile statelor acreditare în condiții de reciprocitate. Legea prevede includerea transferului bancar printre modalitățile de plată a taxelor consulare.