Incendiul, cel mai mare risc pentru locuințe
Incendiul se menţine pe primul loc într-un top al primelor cinci riscuri care generează cele mai mari pagube locuinţelor asigurate.
Radio România Internațional, 09.01.2025, 11:15
Incendiul se menţine pe primul loc într-un top al primelor cinci riscuri care generează cele mai mari pagube locuinţelor asigurate, în timp ce locul secund este ocupat de producerea unor fenomene electrice care pot afecta diverse bunuri din locuinţă, iar pe locul trei se află riscul de furtună, foarte prezent anul trecut, relevă o analiză realizată la nivelul membrilor Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR).
Ultimele două locuri sunt ocupate de riscurile de grindină şi de explozie. ‘Incendiile din Statele Unite ale Americii ne readuc aminte cât de vulnerabili suntem în faţa focului. Din nefericire, de multe ori realizăm prea târziu cât de importantă este o asigurare facultativă de locuinţă – care ne protejează financiar inclusiv împotriva efectelor devastatoare ale incendiilor şi ne oferă confortul necesar pentru a trece mai uşor peste aceste momente’, a declarat Alexandru Ciuncan, preşedinte & director general al UNSAR, citat în comunicat.
Conform UNSAR, cea mai mare despăgubire încasată de un proprietar al unei locuinţe care era protejată de o poliţă de asigurare facultativă şi care a fost afectată de un incendiu a depăşit suma de 422.000 euro. ‘Doar aproape două din zece locuinţe din România sunt protejate împotriva acestor riscuri – care le pot distruge, în condiţiile în care vorbim de circa 19 incendii pe zi care afectează locuinţele’, a precizat Alina Bărbulescu, specialist Asigurări Bunuri & Proprietăţi în cadrul UNSAR.
În România, asigurările facultative se pot încheia pentru acele locuinţe care sunt deja protejate printr-o poliţă obligatorie PAD. Poliţele facultative oferă un nivel de protecţie extins, la valoarea reală a clădirii şi/sau a bunurilor deţinute, putând acoperi pagubele produse de dezastre naturale, dar şi alte tipuri de riscuri, precum: incendii, explozii, furtuni, căderi de corpuri, inundaţii produse de avarii ale instalaţiilor de apă-canal, climatizare, termoficare, defecţiuni ale centralei termice, daune ale bunurilor electronice/electrocasnice etc.
De asemenea, o asigurare facultativă poate fi personalizată prin adăugarea de clauze dedicate, în funcţie de specificul fiecărei locuinţe şi de nevoile individuale ale clienţilor. De exemplu, se pot acoperi inclusiv prejudiciile produse vecinilor, avariile panourilor fotovoltaice sau chiar se pot oferi soluţii în cazul unor urgenţe – prin intervenţia unor specialişti atunci când situaţia o impune (avarii instalaţii de apă/gaze/încălzire, pene de curent, avarii ale acoperişului, sistemelor/elementelor de acces în locuinţă etc.).
Înfiinţată în 1994, reprezintă 21 de companii de profil care deţin o pondere de peste 90% din piaţa locală de asigurări. Din anul 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al Federaţiei Asigurătorilor şi Reasigurătorilor Europeni – Insurance Europe. Asigurătorii din România plătesc despăgubiri de 5,2 milioane euro în fiecare zi calendaristică.
(Agerpres)