Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Guvernul britanic introduce Sistemul de imigrare pe bază de puncte

Începând cu data de 1 ianuarie 2021, Guvernul britanic va introduce un nou sistem de imigrări, care va fi relevant şi pentru cetăţenii români.

Guvernul britanic introduce Sistemul de imigrare pe bază de puncte
Guvernul britanic introduce Sistemul de imigrare pe bază de puncte

, 12.11.2020, 17:32

Începând cu data de 1
ianuarie 2021, Guvernul britanic va introduce un nou sistem de imigrări, care
va fi relevant şi pentru cetăţenii români. Marea Britanie recunoaşte şi
preţuieşte contribuţia adusă de imigrare la societatea, cultura şi economia
noastră – îmbogăţind comunităţile, aducând schimb de experienţă şi cunoştinţe,
pe lângă stimularea creşterii globale.


Vă transmitem informaţii amănunţite privitoare la Sistemul de
imigrare pe bază de puncte al Marii Britanii. Acestea descriu modul în care
cetăţenii români pot face cerere de viză şi ce trasee procedurale pot urma dacă
doresc să se mute în Marea Britanie pentru a trăi acolo sau pentru a studia sau
munci. Este vorba aici despre o parte din programul multianual de schimbări în
direcţia transformării modului de funcţionare al sistemului de frontieră şi
imigrări ca urmare a ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană.




Sistemul de imigrare pe bază de puncte al Marii Britanii



1. Începând cu data de 1 ianuarie 2021 Marea Britanie va
introduce un sistem de imigrare pe bază de puncte, aplicabil cetăţenilor UE.
Cetăţenii UE care doresc să vină în Marea Britanie înainte de 1 ianuarie 2021
vor continua să beneficieze de exercitarea drepturilor lor conform prevederilor
aranjamentelor de tranziţie, care permit continuarea libertăţii de mişcare
între Marea Britanie şi Uniunea Europeană. Cetăţenii UE care sosesc înainte de
expirarea perioadei de tranziţie la 31 decembrie 2020, precum şi membrii de
familie, vor fi eligibili pentru Programul de Înregistrare a Cetăţenilor UE (EU
Settlement Scheme). Ei vor avea la dispoziţie perioada de până la 30 iunie 2021
pentru a depune o cerere în baza prevederilor acestei scheme.




2. În cadrul noului sistem de imigrări, începând cu anul
viitor vom trata cetăţenii UE ca cetăţeni ce nu necesită viză, ceea ce înseamnă
că pot veni în Marea Britanie ca vizitatori pentru o perioadă de şase luni fără
a fi nevoie să obţină o viză. Un vizitator poate intra în Marea Britanie de mai
multe ori în această perioadă, dar nu poate ajunge să locuiască efectiv în
Marea Britanie prin mecanismul vizitelor repetate sau continue. Vizitatorii se
pot angaja într-o gamă largă de activităţi, cum ar fi efectuarea de vacanţe,
participarea la şedinţe şi conferinţe sau participarea la cursuri scurte, dar
nu pot munci şi nici accesa fonduri publice.


3. Cei care doresc să rămână pe perioade mai lungi de şase
luni, cu scopul de a munci, a studia sau a locui în Marea Britanie, vor trebui
să depună o cerere de viză. Cererea va putea fi depusă pe site-ul GOV.UK şi va
trebui demonstrat că se îndeplinesc criteriile relevante şi punctajul necesar
vizei pentru care se depune cererea. Cetăţenii UE care primesc viza vor primi
şi acces securizat la informaţiile privind statutul lor de imigrare prin
intermediul unui serviciu online, pe care îl vor putea folosi pentru a-şi
confirma drepturile şi pentru a accesa servicii diverse, în loc să folosească
un document fizic privitor la statutul lor.




4. Solicitanţii de viză care posedă un paşaport biometric vor
putea completa cererea, inclusiv confirmarea identităţii, folosind o aplicaţie
de smartphone. S-ar putea ca unii solicitanţi să trebuiască să se prezinte la
un Centru pentru Cereri de Viză dacă nu posedă paşaport biometric, nu pot
folosi aplicaţia sau cip-ul lor biometric nu poate fi citit.




5. Solicitanţii de viză vor avea de plătit o taxă de cerere
de viză. Lista taxelor se poate regăsi aici:

https://www.gov.uk/government/publications/visa-regulations-revised-table/fees-5-october.




6. În afară de oferta de vize pentru lucrătorii din domeniul
Sănătăţii şi Îngrijirii şi în afară de cazul în care se aplică o anumită
exceptare de la regimul vizelor, toţi solicitanţii care sosesc în Marea
Britanie pentru o perioadă mai îndelungată decât şase luni vor trebui de
asemenea să achite Suprataxa de Sănătate pentru Imigrare (IHS), care le va
permite accesul la sistemul de sănătate din Marea Britanie prin intermediul
Sistemului Naţional de Sănătate (NHS). Puteţi regăsi şi alte informaţii despre
IHS aici: https://www.gov.uk/healthcare-immigration-application/how-much-pay.




Verificarea cazierului judiciar



7. În cadrul noului sistem de imigrări, Marea Britanie va
introduce o abordare unitară, coerentă şi mai fermă cu privire la cazierul
judiciar ce se va aplica tuturor cetăţenilor. Cei ce doresc să intre pe
teritoriul Marii Britanii pot fi refuzaţi dacă:



* Au o condamnare cu închisoare de cel puţin 12 luni;

* Au săvârşit o faptă penală care a cauzat daune grave;

* Sunt recidivişti care dau dovadă de o nesocotire constantă
a legii;

* Caracterul, conduita sau cercul lor de apropiaţi înseamnă
că prezenţa lor nu va contribui la binele public.




Folosirea paşapoartelor UE şi a Cărţilor de Identitate



8. Până pe 1 octombrie 2021 cetăţenii UE, SEE şi Elveţiei pot
intra în Marea Britanie cu paşaport sau document naţional de identitate aşa cum
o fac şi acum. Începând cu 1 octombrie 2021, cetăţenii UE, SEE şi Elveţiei vor
avea nevoie de paşaport pentru a călători în Marea Britanie. Cu toate acestea,
cetăţenii UE, SEE şi Elveţiei ale căror drepturi sunt protejate prin Acordul de
Retragere, de exemplu cei care intră sub incidenţa Programului de Înregistrare
a Cetăţenilor UE (EU Settlement Scheme) şi a prevederilor privind micul trafic
de frontiera (muncitorii la frontieră) vor putea să călătorească în Marea
Britanie folosind documentele naţionale de identitate până la 31 decembrie 2025
cel puţin.




Traseele disponibile pentru a putea munci sau studia în Marea
Britanie începând din luna ianuarie 2021




Traseul Muncitorilor Calificaţi



9. În cadrul noului sistem orice persoană care se deplasează
în Marea Britanie pentru a munci va trebui să demonstreze că îndeplineşte un
anumit set de cerinţe pentru care i se vor atribui puncte. Nu există un plafon
maxim pentru numărul de persoane care pot face cerere pe traseul Muncitorilor
Calificaţi.




10. Pentru a fi eligibili pentru această viză solicitanţii
trebuie să demonstreze că:



* Au o ofertă de muncă – susţinută de un sponsor agreat de
Ministerul de Interne – la nivelul de calificare corespunzător, din partea unui
angajator cu sediul în Marea Britanie;

* Au obţinut salariul minim corespunzător calificării (adică
25.600 GBP sau salariul actual pentru locul de muncă efectiv, oricare dintre
cele două va fi cel mai mare); şi

* Stăpânesc limba engleză la nivelul mediu B1 (aşa cum este
definit în Cadrul Comun European de Referinţă pentru limbi străine).




11. Dacă solicitantul câştigă între 20.480 GBP (pragul minim
de salariu pentru toţi muncitorii calificaţi) şi 25.600 GBP este posibil să
facă totuşi cerere de viză pentru Muncitori Calificaţi ‘dând la schimb’ puncte
pentru anumite caracteristici ca să se încadreze în cerinţa salariului. Este
posibil de exemplu să dea puncte la schimb dacă:



* Are un loc de muncă într-un domeniu care suferă de lipsă de
forţă de muncă;

* Are un doctorat într-un subiect relevant pentru locul de
muncă;

* Este nou-venit pe piaţa muncii din Marea Britanie (cerinţa salariului
pentru nou-veniţi va fi cu 30% mai scăzută decât cea pentru muncitori cu
experienţă indiferent de domeniu, până la limita inferioară de 20.480 GBP).




Muncitori Calificaţi: viza pentru lucrătorii din domeniul
Sănătăţii şi Îngrijirii




13. Guvernul Marii Britanii apreciază contribuţia vitală
adusă de medici, asistente medicale şi alţi lucrători din domeniul sănătăţii
proveniţi din străinătate la Sistemul Naţional de Sănătate (NHS) şi la mai
largul Sector de Sănătate şi Îngrijire. Această ofertă de viză asigură că
persoanele ce lucrează în ocupaţii eligibile din domeniul sănătăţii şi au o
ofertă de muncă din partea NHS, sectorului social sau de îngrijire sau a unui
angajator sau organizaţie care prestează servicii către NHS sunt motivate să
vină în Marea Britanie. Această ofertă de viză face parte din traseul
Muncitorilor Calificaţi şi ca atare orice solicitant de viză pentru Sănătate şi
Îngrijire trebuie să îndeplinească toate cerinţele pentru traseul Muncitorilor
Calificaţi.




14. Pentru a fi eligibili pentru această viză solicitanţii
trebuie să demonstreze că:



* Au o ofertă de muncă într-unul dintre posturile calificate
definite în cadrul NHS sau sectoarelor aflate în legătură directă cu acesta;

* Au obţinut salariul minim corespunzător calificării; şi

* Stăpânesc limba engleză la nivelul mediu B1 (aşa cum este
definit în Cadrul Comun European de Referinţă pentru limbi străine).




15. Aceasta este o viză în procedură rapidă, cu taxe de
cerere mai mici şi sprijin direct pe tot parcursul procesului de procesare a
cererii. Solicitanţii şi aparţinătorii lor vor fi scutiţi de la plata
Suprataxei de Sănătate pentru Imigrare şi vor beneficia de taxe de cerere mai
mici.




Muncitori Înalt Calificaţi – Traseul Talent Global



16. Marea Britanie doreşte să atragă cele mai bune şi
inteligente talente din întreaga lume. Viza de tip Talent Global permite
sosirea în Marea Britanie a solicitanţilor cu cea mai înaltă calificare fără a
deţine o ofertă de muncă şi obţinerea anterioară a unui salariu minim.
Solicitanţii nu sunt obligaţi să îndeplinească cerinţa stăpânirii limbii
engleze până ce nu fac cerere de rezidenţă permanentă. De asemenea nu sunt
obligaţi să îndeplinească cerinţa mijloacelor financiare de întreţinere.
Aceasta este o viză flexibilă, valabilă până la 5 ani. Este disponibilă pentru
solicitanţii din următoarele categorii:



* Ştiinţă şi medicină

* Ştiinţe umaniste

* Inginerie

* Cercetare ştiinţifică

* Tehnologie informatică

* Arte şi cultură




17. Pentru a face cerere de viză, solicitanţii trebuie:



* Să fie persoane cu recunoaştere internaţională, atât la cel
mai înalt nivel cât şi ca lideri în domeniul lor, sau să se fi dovedit foarte
promiţători şi să aibă şanse mari să devină lideri în domeniul lor;

* Să fie agreaţi de un organism competent din domeniul Talent
Global. Există şase asemenea organisme competente Aprobate de Ministerul de
Interne britanic. Organismul competent evaluează aptitudinile, capacitatea şi
realizările solicitantului şi dă Ministerului de Interne un aviz consultativ de
susţinere. Lista integrală a organismelor competente se găseşte aici:
https://www.gov.uk/government/publications/guidance-on-applications-under-global-talent;

* Să facă cerere de viză la nu mai târziu de 3 luni de la
primirea scrisorii de susţinere.




18. Marea Britanie a introdus o opţiune de procedură rapidă
şi pentru savanţi şi cercetători de top care doresc să vină în Marea Britanie,
procedură aflată în competenţa agenţiei naţionale de finanţare UK Research and
Innovation (Cercetare şi Inovare Ştiinţifică în Marea Britanie). Această
opţiune se adresează solicitanţilor din domeniul ştiinţei, tehnologiei,
ingineriei şi matematicii (STEM).




19. Pentru a putea face cerere solicitanţii trebuie:



* Să fi primit un premiu denumit după o somitate sau o bursă
de prestigiu;

* Să deţină o funcţie universitară de conducere, cum ar fi
Profesor Universitar sau Conferenţiar Universitar, în cadrul unei instituţii de
învăţământ superior, instituţii de cercetare ştiinţifică sau institut eligibile;

* Să fie membru al unei echipe de cercetători finanţate din
fonduri publice şi care a primit finanţări sau premii de prestigiu.




Traseul Studiilor



Vizele de studii



20. Marea Britanie are un sector al învăţământului superior
printre cele mai bune din lume şi va continua să primească studenţi talentaţi
şi cu potenţial mare în universităţile sale şi alte forme de învăţământ
superior, colegii pentru educaţie continuă şi limba engleză, precum şi
instituţii de învăţământ independente. Nu există o limită superioară a
numărului de studenţi străini care pot veni în Marea Britanie la studii.




21. Pentru a obţine o viză de studii solicitanţi vor trebui
să demonstreze că:



* Li s-a oferit un loc la un curs desfăşurat de o instituţie
de învăţământ acreditată, lucru ce se poate demonstra cu ajutorul unei
Confirmări de Primire la Studii (Confirmation of Acceptance for Studies – CAS),
care este un atestat în format electronic ce conţine detalii despre cursul
respectiv. Lista instituţiilor de învăţământ acreditate de Ministerul de
Interne se găseşte la adresa:
https://www.gov.uk/government/publications/register-of-licensed-sponsors-students;

* Stăpânesc limba engleză la nivelul mediu B2 (aşa cum este
definit în Cadrul Comun European de Referinţă pentru limbi străine) atunci când
studiile se află la nivel de diplomă de licenţă (RQF 6) sau mai înalt.
Studenţii care merg la studii sub nivel de diplomă de licenţă trebuie să
demonstreze stăpânirea limbii engleze la nivelul B1.




22. Traseul vizei de studii necesită o dovadă a existenţei
unor mijloace financiare ca parte a procedurii de solicitare. Cu toate acestea
România şi multe alte ţări nu se află de obicei sub incidenţa necesităţii de a
dovedi existenţa de mijloace financiare cu excepţia unor situaţii excepţionale.
În asemenea situaţii solicitanţii vor fi contactaţi de Serviciul Britanic
pentru Vize şi Imigrări (UK Visas and Immigration) după depunerea cererii.
Găsiţi mai mule informaţii despre acest subiect la
https://www.gov.uk/student-visa/money.




Taxe de studii



23. Instituţiile de învăţământ superior din Marea Britanie
îşi stabilesc fiecare propriile taxe de studii pentru studenţii străini, aşa că
persoanele care doresc să meargă la studii trebuie să verifice direct care sunt
taxele la acea instituţie la care vor să meargă.




24. Pentru studenţii care vor ajunge în Marea Britanie după 1
ianuarie 2021 şi vor începe cursurile înainte de sfârşitul lunii iulie 2021:



* Aceştia vor fi eligibili pentru statutul de plătitor de
taxe de studii la nivelul unui student cetăţean britanic şi vor primi şi o
subvenţie pentru taxa de studii pe durata cursurilor la care participă. Aici
condiţia este de a fi locuit în Marea Britanie, SEE sau Elveţia pe o perioadă
mai mare de 3 ani înainte de a fi făcut cerere de viză de studii. Totuşi, în
cadrul noului Traseu pentru Studii al sistemului de imigrări al Marii Britanii,
ei vor trebui să facă cerere de viză de studii înainte de sosirea în Marea
Britanie.




25. Pentru studenţii care intenţionează să ajungă în Marea
Britanie după 1 ianuarie 2021 şi să înceapă cursurile după data de 1 august
2021:



* Aceştia va trebui să facă cerere de viză de studii înainte
de sosirea în Marea Britanie, în cadrul noului Traseu pentru Studii al
sistemului de imigrări al Marii Britanii. Ei nu vor mai fi eligibili pentru
statutul de plătitor de taxe de studii la nivelul unui student cetăţean
britanic. Cei aflaţi la studii în Anglia nu vor fi eligibili pentru sprijin
financiar acordat studenţilor. Cei aflaţi la studii în Ţara Galilor, Scoţia sau
Irlanda de Nord vor trebui să se consulte cu organismele relevate de finanţare
a studenţilor şi să verifice dacă se încadrează în criteriile pentru obţinerea
de sprijin financiar acordat studenţilor.


Vize de studii postuniversitare



26. Traseul pentru studii postuniversitare va fi lansat în
vara lui 2021, iar un student eligibil trebuie să fi finalizat cu succes studii
de licenţă sau mai înalte în Marea Britanie şi să deţină viză de reşedinţă ca
student valabilă la momentul introducerii acestui mecanism. Traseul pentru
studii postuniversitare va da acestor studenţi posibilitatea de a locui şi
munci în Marea Britanie, sau a căuta un loc de muncă, pe o perioadă de 2 ani (3
ani pentru doctoranzi). Acest traseu nu beneficiază de nici un fel de subvenţii
şi va permite de asemenea solicitanţilor să treacă la traseele pentru muncă
dacă pot îndeplini cerinţele.




27. Solicitanţii sunt cei care vor fi finalizat totalitatea
studiilor de licenţă în Marea Britanie cu excepţia cazurilor unde există
permisiunea pentru studii din străinătate sau studiile la distanţă au fost
necesare din cauza Covid-19. Nu există obligaţia de a dovedi existenţa de
mijloace financiare şi solicitanţii nu vor fi obligaţi să demonstreze
stăpânirea limbii engleze deoarece vor fi demonstrat deja acest lucru prin
absolvirea studiilor de licenţă la o universitate britanică.


Vize pentru elevi



28. Există o viză separată pentru elevi, disponibilă pentru
copii cu vârsta între 4 şi 17 ani. Pentru această viză solicitanţii vor trebui
să demonstreze că:



* Au o ofertă necondiţionată pentru un loc la o şcoală
independentă;

* Dispun de mijloace financiare pentru achitarea taxelor de
şcolarizare şi a cheltuielilor de trai;

* Au consimţământul în scris al părinţilor sau tutorelui
pentru a învăţa în Marea Britanie;

* Dacă au 16 ani sau peste, că sunt într-adevăr elevi (ceea ce
ar putea implica participarea la un interviu pentru stabilirea credibilităţii).




Întreprinzători inovatori



Traseele pentru Inovatori şi Start-up-uri



29. Traseele pentru Inovatori şi Start-up-uri sunt gândite în
aşa fel încât să atragă talentul antreprenorial în Marea Britanie, precum şi
ideile de afaceri inovatoare care pot apoi creşte la un nivel superior.
Niciunul dintre cele două trasee nu are o limită superioară şi ambele sunt
deschise pentru persoane fizice sau echipe care doresc să deschidă o afacere
nouă, inovatoare în Marea Britanie.


Viza pentru inovatori



30. Acest traseu se aplică oamenilor de afaceri cu mai multă
experienţă care au lucrat deja într-un domeniu şi caută să deschidă o afacere
nouă, inovatoare în Marea Britanie. Această viză este valabilă 3 ani iniţial şi
poate fi prelungită. Pentru a fi eligibili solicitanţii trebuie:



* Să aibă o idee de afaceri inovatoare, viabilă şi care poate
creşte ulterior, sprijinită de un organism de atestare agreat de Ministerul de
Interne. Organismele de Atestare sunt fie Furnizori de Studii Superioare, fie
organizaţii de afaceri care posedă un istoric de sprijinire a
întreprinzătorilor cu sediul în Marea Britanie şi au sprijinul unui Minister.
Organismele de Atestare evaluează fiecare cerere pentru a se asigura că este
vorba de ceva inovator, viabil şi care poate creşte ulterior şi apoi vor
răspunde de monitorizarea progreselor firmei căreia îi acordă sprijinul lor.
Lista completă a organismelor de atestare se găseşte la:
https://www.gov.uk/government/publications/guidance-on-applications-under-global-talent;

* Să demonstreze un nivel de finanţare necesar pentru
investiţia în firma lor. Nivelul actual este 50.000 GBP;

* Să demonstreze că dispun de mijloacele financiare pentru
a-şi acoperi costurile de trai, în afară de cazul în care locuiau în Marea
Britanie de 12 luni înainte de depunerea cererii. La ora actuală aceste
mijloace se ridică la 1.270 GBP pentru solicitantul principal plus alte
cheltuieli pentru aparţinători. Finanţarea trebuie să fi fost deţinută pe o
perioadă de 28 de zile consecutive;

* Să stăpânească limba engleză la nivelul mediu B2 (aşa cum
este definit în Cadrul Comun European de Referinţă pentru limbi străine).


Viza pentru Start-up



31. Această viză se aplică persoanelor care doresc să-şi
deschidă prima lor firmă, dar în Marea Britanie. Această viză este valabilă 2
ani iniţial, dar solicitanţii pot ulterior să treacă în categoria Inovator,
dacă îndeplinesc acele condiţii. Pentru această viză solicitanţii trebuie să:



* Aibă o idee de afaceri inovatoare, viabilă şi care poate
creşte ulterior, sprijinită de un organism de atestare agreat de Ministerul de
Interne. Organism,ele de Atestare sunt fie Furnizori de Studii Superioare, fie
organizaţii de afaceri care posedă un istoric de sprijinire a
întreprinzătorilor cu sediul în Marea Britanie şi au sprijinul unui Minister.
Organismele de Atestare evaluează fiecare cerere pentru a se asigura că este
vorba de ceva inovator, viabil şi care poate creşte ulterior şi apoi vor
răspunde de monitorizarea progreselor firmei căreia îi acordă sprijinul lor.
Lista completă de organisme de atestare se găseşte la:
https://www.gov.uk/government/publications/guidance-on-applications-under-global-talent;

* Demonstreze că posedă mijloacele financiare pentru a-şi
acoperi costurile de trai, în afară de cazul în care locuiau în Marea Britanie
de 12 luni înainte de depunerea cererii. La ora actuală aceste mijloace se
ridică la 1.270 GBP pentru solicitantul principal plus alte cheltuieli pentru
aparţinători. Finanţarea trebuie să fi fost deţinută pe o perioadă de 28 de
zile consecutive;

* Să stăpânească limba engleză la nivelul mediu B2 (aşa cum
este definit în Cadrul Comun European de Referinţă pentru limbi străine).


Ocupaţii specializate



Muncitori sezonieri



32. Politica Guvernului Marii Britanii privitoare la
muncitorii sezonieri începând cu anul 2021 se află la ora actuală în proces de
studiu. Mai multe informaţii despre acest subiect vor fi puse la dispoziţie pe
site-ul Gov.uk.



Mai multe informaţii despre noul sistem de imigrări al Marii
Britanii se pot regăsi la adresa
www.gov.uk/guidance/new-immigration-system-what-you-need-to-know

Alegeri (foto: roaep.ro)
Portal utilitar pentru românii de pretutindeni sâmbătă, 07 septembrie 2024

Românii din diaspora pot vota prin corespondenţă la alegerile parlamentare şi prezidenţiale

Românii care au domiciliul sau reşedinţa în străinătate pot vota prin corespondenţă la alegerile parlamentare şi prezidenţiale de anul...

Românii din diaspora pot vota prin corespondenţă la alegerile parlamentare şi prezidenţiale
ANCOM

ANCOM: Ce trebuie să știi despre utilizarea cartelelor preplătite pentru serviciile telecom  

Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) primește frecvent reclamații de la utilizatorii de cartele...

ANCOM: Ce trebuie să știi despre utilizarea cartelelor preplătite pentru serviciile telecom  
alegeri diaspora )sursa foto: aep facebook)

AEP – informaţii pentru votul românilor din străinătate la prezidenţiale şi parlamentare – 2024

Până vineri, ora 10.00, 3.243 de români din străinătate s-au înregistrat la Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), pentru a vota prin...

AEP – informaţii pentru votul românilor din străinătate la prezidenţiale şi parlamentare – 2024
Autostradă / Sursa foto: RRI

Avertizare prin SMS la expirarea permisului de conducere

Şoferii vor fi avertizaţi printr-un SMS atunci când urmează să le expire permisul de conducere. Acest lucru este asigurat de noul serviciu...

Avertizare prin SMS la expirarea permisului de conducere

HUB-ul de servicii al MAI, modalitate de obținere facilă, rapidă și gratuită a certificatului de cazier judiciar

De asemenea, certificatul de cazier judiciar poate fi obţinut şi online de către persoanele fizice de cetăţenie română, prin două mecanisme...

HUB-ul de servicii al MAI, modalitate de obținere facilă, rapidă și gratuită a certificatului de cazier judiciar

Condiții de ieșire din țară pentru cetățenii români minori

Cetăţenii români minori pot călători în străinătate în baza documentului de călătorie individual valabil – pașaport sau carte de...

Condiții de ieșire din țară pentru cetățenii români minori

Posibilitatea cumpărării vechimii în muncă – prelungită până la sfârșitul anului 2024

Cetățenii români din țară și din afara granițelor pot plăti retroactiv pentru cel mult 6 ani de vechime în...

Posibilitatea cumpărării vechimii în muncă – prelungită până la sfârșitul anului 2024

Inițiativă USR privind sprijinirea învățământului în limba română în Diaspora

Parlamentarii USR de Diaspora, Radu Mihail și Iulian Lorincz, au depus o inițiativă legislativă menită să impulsioneze înființarea de către...

Inițiativă USR privind sprijinirea învățământului în limba română în Diaspora

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company