Conferinţa Românilor de Pretutindeni
Peste 200 de reprezentanți ai diasporei sunt așteptați duminică, 24 ianuarie, la Palatul Parlamentului, pentru o conferință a românilor de pretutindeni.
Lica Manolache, 20.01.2016, 16:29
Peste 200 de reprezentanți ai diasporei sunt așteptați duminică, 24 ianuarie, la Palatul Parlamentului la o conferință a românilor de pretutindeni. Deputatul Eugen Tomac a anunțat organizarea conferinței, alături de mai multe ONG-uri, printr-o postare pe Facebook:
“Anul acesta marcăm ziua de 24 ianuarie într-un mod special. La propunerea comunităţilor de români de peste hotare, organizăm, la Palatul Parlamentului, Conferinţa Românilor de Pretutindeni. Peste 200 de reprezentanţi ai românilor din întreaga lume vor veni la Bucureşti pentru a sărbători împreună Ziua Unirii Principatelor Române”, a scris parlamentarul.
Temele ce vor fi abordate duminică sunt implicarea statului în susţinerea cetăţenilor români din afara graniţelor, rolul votului prin corespondenţă, păstrarea identităţii culturale şi lingvistice româneşti a comunităţilor istorice din vecinătatea ţării noastre şi identificarea soluţiilor pentru viitorul Republicii Moldova.
La Conferinţa Românilor de Pretutindeni vor lua parte reprezentanţi ai Federaţiei Asociaţiilor de Români din Europa (FADERE), Fundaţiei Naţionale a Românilor de Pretutindeni (FNRP) și ai Consiliului Româno-American şi Asociaţiei Românilor din Italia (ARI).