Angel Tîlvăr, întâlnire cu mediul asociativ şi cu reprezentanți ai comunităţii româneşti din Austria
Ministrul delegat pentru relațiile cu românii de peste hotare, Angel Tîlvăr, a avut o întâlnire cu mediul asociativ românesc şi reprezentanți ai comunităţii româneşti, în cadrul vizitei oficiale efectuate în Austria.
România Internațional, 17.07.2015, 12:25
Ministrul delegat pentru relațiile cu românii de peste hotare, Angel Tîlvăr, a avut o întâlnire cu mediul asociativ românesc şi reprezentanți ai comunităţii româneşti, în cadrul vizitei oficiale efectuate în Austria.
Ministrul delegat a constatat o creștere a activității mediului asociativ în păstrarea identității românești şi a încurajat asociațiile să facă parteneriate cu alte asociații din regiunile istorice: Ucraina, Serbia, Republica Moldova, Bulgaria, Albania şi Ungaria.
Totodată, oficialul român a vorbit despre preocuparea statului român pentru a crea condiții, astfel încât, românii care doresc să se întoarcă în ţară să fie sprijiniți. „Deşi dreptul de a circula, de a munci şi de a te stabili în orice ţară este un bun câștigat, acest lucru nu înseamnă că nu ne dorim ca un număr cât mai mare de români să se întoarcă acasă”, a precizat ministrul delegat.
În cadrul vizitei în Austria , ministrul delegat Angel Tîlvăr a subliniat şi nevoia ca românii să se bucure de drepturi în ceea ce privește serviciile sociale, abordarea europeană fiind consacrată din acest punct de vedere.
Sâmbătă, oficialul român a depus o coroană de flori la Cimitirul Eroilor Români căzuți în timpul primului Război Mondial, în cadrul vizitei oficiale pe care o efectuează în Austria.
„Românii de pretutindeni își omagiază eroii, iar neamul românesc nu i-a uitat pe cei care și-au jertfit viața pentru țara de care suntem atât de mândri. Mă onorează faptul că, în numele țării mele, pot astăzi să îmi exprim respectul pentru înaintașii noștri. Am constatat că toate comunitățile de români sunt interesate să transmită noilor generații dragostea față de istoria poporului român și față de trecutul eroic al neamului românesc” a declarat Angel Tîlvăr.