Acord MAE și Organizația Internațională pentru Migrație
Guvernul a aprobat, astăzi, un Memorandum privind semnarea Acordului de colaborare între Ministerul Afacerilor Externe, prin Departamentul Consular, și Organizația Internațională pentru Migrație (OIM).
România Internațional, 23.09.2015, 15:17
Acordul cuprinde prevederi care se referă, fără a se limita, la următoarele domenii: coordonarea activităților legate de repatrierea asistată a cetățenilor români aflați în situații vulnerabile, precum și a activităților legate de consolidarea capacității de răspuns a MAE/Departamentul Consular, schimburile de informații și documente, cooperarea tehnică etc. Acordul formalizează, de fapt, colaborarea din ultimii ani între MAE român și OIM. În contextul mai larg al situației internaționale, MAE consideră că o asemenea formalizare a legăturilor cu OIM este necesară și va face mai eficiente intervențiile pe canale diplomatice pentru asistarea cetățenilor români aflați în dificultate.
Înfiinţată în anul 1951, Organizaţia Internaţională pentru Migraţie este principala instituţie interguvernamentală specializată în domeniul migraţiei, activând în strânsă legătură cu parteneri guvernamentali, interguvernamentali şi neguvernamentali.