Lege pentru recunoașterea drepturilor veteranilor din teatrele de operații, răniților, invalizilor și urmașilor eroilor căzuți la datorie a fost adoptată, marți, în Parlament
Ascultaţi aici rubrica Muncind în Europa, ediţia din 13 iulie 2020.
Tabloul de bord al Pieței Unice - ediția 2020 şi recunoașterea profesională în UE. Interviu cu Cristian Tănase, purtător de cuvânt al Ministerului Educaţiei şi Cercetării.
Aici puteţi asculta rubrica Românii de lângă noi, ediţia din 9 iulie 2020.
Prezentare a Corpului ataşaţilor pe probleme de muncă şi sociale al Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, pe lângă Ambasadele şi Consulatele României din străinătate.
Cetăţenii români minori pot călători în străinătate în baza documentului de călătorie individual valabil - pașaport sau carte de identitate (minori peste 14 ani) numai însoțiți, cu acordul părinților ori al reprezentanților legali.
Pasagerii care intră în ţară prin fluxul de sosiri al Aeroportului Internaţional Sibiu au la dispoziţie, începând din acest weekend, un chestionar on-line pentru completarea electronică a declaraţiei epidemiologice.
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) precizează că a fost prelungită cu 7 ani valabilitatea cardurilor naţionale de sănătate emise până pe 31 decembrie 2014.
Președintele României și premierul au transmis mesaje cu ocazia Zilei Drapelului Naţional.
În continuarea informaţiilor cu privire la cazurile de infectare cu virusul COVID-19 înregistrate în rândul lucrătorilor din cadrul unei companii de prelucrare a cărnii din localitatea Straubing-Bogen, landul Bavaria, MAE face precizări
MAE informează că 394 de cetăţeni români au fost repatriați - 146 din Mariea Britanie şi Irlandei de Nord, 138 - din Regatul Ţărilor de Jos, 101 - din Regatul Spaniei şi 9 - din Republica Tunisiană.
MAE informează că joi au revenit în ţară 151 de români din Franța şi 188 de români din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.