Anul acesta vor avea loc alegeri pentru Parlamentul României. Este de datoria noastră, a tuturor, români de aici și de peste hotare, să protejăm valorile democratice și să votăm.
Votează pentru Acasă şi Simplu ca afară , două campanii în care românii din strainătate sunt invitaţi să participe activ, atât în privinţa votului la alegerile parlamentare.
Ministrul român de externe, Bogdan Aurescu, a abordat, în convorbirea telefonică cu omologul său spaniol, Arancha Gonzalez Laya, și subiectul românilor care muncesc și trăiesc în Spania și care și-ar dori să aibă dublă cetățenie.
Sesiune online inițiată de asociații ale românilor din Germania, Elveția și Marea Britanie, având ca obiectiv votul prin corespondență la alegerile parlamentare din anul 2020.
Aici puteţi asculta rubrica Românii de lângă noi, ediţia din 23 iulie 2020
20% din forța de muncă activă a părăsit România în ultimii ani - potrivit datelor prezentate de Andrei Silviu Dospinescu, economist în cadrul biroului din România al Băncii Mondiale, la cea de-a VI-a ediție a dezbaterilor Pactul pentru muncă.
MAE informează că 30 de români care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unei ferme din Herefordshire - Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, au fost testaţi pozitiv pentru COVID-19.
A fost adoptat de Camera Deputaţilor Proiectul de lege care prevede eliberarea cărţilor de identitate electronice cu cip. Parlamentarii au decis că vor putea avea buletin şi copiii sub 14 ani.
MAE și Ministerul Muncii și Protecției Sociale salută publicarea de către Comisia Europeană, a Liniilor Directoare privind lucrătorii sezonieri din Uniunea Europeană în contextul pandemiei de COVID-19.
Aici puteţi asculta rubrica Românii de lângă noi, ediţia din 16 iulie 2020.
Lege pentru recunoașterea drepturilor veteranilor din teatrele de operații, răniților, invalizilor și urmașilor eroilor căzuți la datorie a fost adoptată, marți, în Parlament
Ascultaţi aici rubrica Muncind în Europa, ediţia din 13 iulie 2020.
Tabloul de bord al Pieței Unice - ediția 2020 şi recunoașterea profesională în UE. Interviu cu Cristian Tănase, purtător de cuvânt al Ministerului Educaţiei şi Cercetării.
Aici puteţi asculta rubrica Românii de lângă noi, ediţia din 9 iulie 2020.