A șasea ediție a celui mai mare eveniment dedicat Diasporei românești, care a adus împreună, de data aceasta, peste 300 de antreprenori și oameni de succes, români de pretutindeni.
Klaus Iohannis a semnat, luni, 4 octombrie, decretele privind înfiinţarea unor consulate generale ale României la Roma, Paris, Melbourne.
Italia introduce obligativitatea de prezenta Certificatul verde COVID pentru accesul la locul de muncă.
Ascultați aici rubrica Aflăm pentru tine din 1 octombrie 2021.
Ministerul Afacerilor Externe a organizat o nouă reuniune din cadrul campaniei Dialog cu diaspora pe teme consulare – 2021, la data de 24 septembrie 2021, în format hibrid, cu membrii comunității și ai mediului asociativ românesc din Italia.
AEP informează că, până în prezent, un număr de 121 cetățeni români, rezidenți în Italia, au solicitat și au primit adeverințele necesare pentru a-și putea înscrie candidatura la alegerile locale din această țară.
Aici puteţi asculta rubrica Românii de lângă noi, ediţia din 23 septembrie 2021
Deputatul de diaspora Valentin Făgărăşian, vicepreşedinte al Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, despre Campania Copiii români şi efectele migraţiei.
Conferinţa Zilele Româna Împreună, organizată de Edustudio Helsinki cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, aduce în atenţia instituțiilor responsabile de sprijinirea limbii române în afara Românie.
Drumul pâinii - campania derulată sub titlul Pâinea care ne unește
Ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, la Reuniunea Anuală a Diplomației Române 2021, despre temele emergente ale diplomației române şi elementele de reformă consulară din cadrul MAE