Muzeul virtual al echipamentelor de comunicaţii
Ceremonia aniversară de zece ani de apartenenţă la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord a avut loc duminică, 6 aprilie, la Bucureşti
Un militar a decedat şi alţi cinci români au fost răniţi în urma unui atac cu un dispozitiv exploziv, conform comunicatului emis de Ministerul Apărării Naţionale.
Miniştri de externe ai României şi Bulgariei au discutat despre importanţa păstrării identităţii comunităţilor română şi bulgară prin sprijinirea, de către cele două guverne, a proiectelor culturale şi educaţionale ale acestora.
Batalionul Infanterie 151 Infanterie Lupii Negri şi-a încheiat cu bine misiunea din Afganistan.
Ministrul român de externe, Titus Corlăţean, a participat luni, la Bruxelles, la reuniunea extraordinară a miniştrilor afacerilor externe ale statelor UE. Întrunirea a avut ca subiect situaţia din Ucraina, după ultimele evenimente din peninsula Crimeea.
Ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, a conferit Emblema de Onoare a Armatei României, cu însemn de război, caporalului Văduva Ionuţ Adrian din cadrul companiei româneşti dislocate pe Aeroportul din Kandahar.