Întâlnire a secretarului de stat Oana Ursache cu Prof.dr. Cătălina Poiană și Dr. Adriana Mihalaș
Secretarul de stat Oana Ursache s-a întâlnit astăzi, la sediul DRP, cu Prof.dr. Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor din Municipiul București (CMMB) și cu Dr. Adriana Mihalaș, secretarul Bex al CMMB.
Florenta Zaharescu, 22.02.2021, 19:23
Departamentul pentru Românii de Pretutindeni informează că, secretarul de stat Oana Ursache s-a întâlnit astăzi, la sediul DRP, cu Prof.dr. Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor din Municipiul București (CMMB) și cu Dr. Adriana Mihalaș, secretarul Bex al CMMB.
Conform sursei citate, principala temă de discuţii a constituit-o fenomenul de migrație al medicilor români care lucrează în afara granițelor țării precum și nevoia multiplicării proiectelor bilaterale existente între România și statele în care se află cei mai mulți dintre aceștia.
De asemenea, s-a marcat necesitatea de colaborare în implementarea unor măsuri menite să încurajeze reîntoarcerea și reinserția profesională în România prin stimularea şi crearea de reţele socio-profesionale.
Comunicatul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni poate fi accesat aici
Sursa Comunicat Departamentul pentru Românii de Pretutindeni