La începutul lunii aprilie, în România, numărul total de cazuri de rujeolă se apropia de 12 mii.
La începutul lunii aprilie, în România, numărul total de cazuri de rujeolă se apropia de 12 mii. Doar în ultima săptămână a lunii martie, de pildă, au fost înregistrate 215 cazuri noi de rujeolă, potrivit unei informări a Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică. Numărul persoanelor care au murit din cauza rujeolei trecuse deja, zilele trecute, de 45.
Nici gripa nu s-a lăsat mai prejos. În sezonul de iarnă, numărul deceselor provocate de gripă, în România, a trecut deja de 100, fiind de patru ori mai multe decât în sezonul trecut.
Ţara noastră nu este singura afectată. În Germania, de pildă, au murit, în acest sezon, din cauza gripei, în jur de o mie de oameni, după cum a anunţat Institutul Robert Koch, citat de agenţia DPA.
Gripa poate afecta mortal mai ales pacienţii cu diabet, cu boli de plămâni, cu cardiopatie ischemică sau hipertensiune arterială, cu obezitate sau pe cei care au suferit anterior accidente vasculare. Nu în ultimul rând, femeile gravide au şanse reale să dezvolte forme severe de boală.
În condiţiile în care, după cum se vede, bolile transmisibile fac adevărate ravagii, revine în actualitate problema vaccinării, la nivelul întregii Uniuni Europene. Motiv pentru care eurodeputaţii s-au aplecat serios asupra problemei, iar Comisia pentru Mediu, sănătate public şi siguranţă alimentară a Parlamentului European (ENVI) a adoptat o rezoluţie, la sfârşitul lunii trecute, privind ezitarea faţă de vaccinare şi scăderea ratelor de vaccinare în Europa.
Eurodeputata Renate Sommer, din Germania, membră a Grupului Partidului Popular European, unul dintre coautorii textului, a declarat, pentru Euranet Plus: "Problema este că vaccinările au avut atât de mult success de-a lungul ultimelor decenii astfel încât, în mod evident, multă lume a uitat că datorită vaccinărilor am scăpat de cele mai multe boli infecţioase grave. Şi trebuie să reamintim oamenilor ca vaccinarea este încă necesară".
În documentul Comisiei pentru Mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară a Parlamentului European privind vaccinarea se solicită Comisiei Europene şi statelor membre ale Uniunii să lucreze împreună la un plan de acţiune împotriva bolilor care pot fi prevenite prin imunizare. Renate Sommer: "Este responsabilitatea statelor membre să devină active şi cerem statelor membre să informeze mai bine populaţia, pentru a creşte gradul de conştientizare. Totodată, ar fi bine să avem o platformă europeană pentru schimbul de experienţă şi de bune practici, pentru că situaţia este diferită în ţările membre. De ce? Pentru că sistemele de sănătate sunt diferite. Avem state membre sărace şi state membre bogate. Vrem să atingem acelaşi nivel de vaccinare în întreaga Europă şi pentru a atinge acest scop avem nevoie de coordonarea Comisiei Europene".
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved