Solidaritate, coeziune, Schengen

Odată cu începutul acestui an, Uniunea Europeană a marcat împlinirea a trei decenii de piață unică europeană. Este o mare realizare, ce face parte din țelurile profunde și ample ale construcției europene. Practic, țările membre ale Uniunii funcționează ca o singură piață, fără frontiere, fără restricții vamale sau de altfel, care ar pune vreo piedică circulației în interiorul Uniunii europene. Este o treaptă superioară în integrarea europeană, după punerea în comun a unor sectoare economice, se trece la construirea unei piețe comune, apoi din ce în ce mai integrate. Piața unică este o formă mult mai integrată a pieței comune, cum era denumită chiar organizația europeană până a devenit Uniunea Europeană. Ea este preocupată de eliminarea barierelor fizice, tehnice și fiscale între statele membre. În 1992, Tratatul de la Maastricht, care a creat UE, a introdus și termenul de piață unică, intrat în vigoare la începutul anului 1993. 

În acest timp, noi și noi domenii au cerut reglementări care să le permită să participe la o piață unică amplă a Uniunii Europene. În prezent, domeniul digital își cere acest drept. Să nu uităm nici moneda comună europeană, euro, care presupune o integrare excepțională și susține enorm funcționarea pieței unice în spațiul comunitar. Piața unică este cunoscută pentru cele patru mari libertăți  de mișcare, în spațiul UE, pe care le presupune. Este vorba de libera circulație a bunurilor, capitalului, serviciilor și forței de muncă. Aniversarea a trei decenii de la intrarea oficială în vigoare a Pieței Unice Europene a fost ocazia de a sublinia progresele excepționale realizate de procesul de integrare europeană, odată cu apariția acestei piețe. România a aderat la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007. A fost, alături de Bulgaria, în formula valului "plus", ce se adăuga celor 10 care intraseră deja, în 2004. Printre ele se aflau și foste state comuniste, care fuseseră mai pregătite pentru aderare, inclusiv cu un sprijin mai important din partea țărilor comunitare. 

Negocierea aderării a fost un moment complicat, în care Europa se arăta a fi un examinator exigent. Dincolo de anumite perioade de tranziție prevăzute, România trebuia să se integreze în toate domeniile, pentru a funcționa fără sincope în organismul european. Unul dintre aceste domenii este, și din păcate a rămas, aderarea la Spațiul Schengen. Este acea zonă comună de securitate a țărilor comunitare, stabilită prin Acordul semnat în 1995, la Schengen, în Luxemburg. În principiu, România trebuia să devină automat membră a unui spațiu european ce își propune să colaboreze pentru asigurarea siguranței cetățenilor europeni. În primii ani după aderare, primirea în spațiul Schengen s-a dovedit a fi o problemă complică, un reproș dur ajuns în fața românilor. Atunci știam că Germania se opunea aderării României la Schengen pentru că uriașa frontieră cu Ucraina nu părea sigură. România a investit semnificativ, se pare că miliarde de euro, pentru a securiza și a moderniza securitatea frontierei sale cu Ucraina, de fapt frontieră a întregii Uniuni Europene. Altfel spus, aici se oprea și piața unică, și spațiul Schengen. România a luat-o ca pe o datorie și a făcut acest efort astfel ca țările europene care nu au vreo frontieră externă să fie mulțumite. În 2011 se spunea chiar că România îndeplinește toate condițiile tehnice de aderare la spațiul Schengen. 

După 11 ani, uitata aderare la Schengen a revenit în actualitate, în momente extrem de dificile pentru unitatea europeană. Ori, chiar în acest moment, o altă țară din mijlocul Europei, fără frontieră externă, cu recente scandaluri de corupție, bine filmate, care au dus la schimbări de premieri, a decis să se opună, prin vot, elementarei decizii de a permite funcționarea României în cadrul mecanismelor Schengen. La aniversarea a trei decenii fără frontiere pentru oameni, bunuri și servicii, Uniunea Europeană încă îi mai pune mâna în piept României. Prin simplul vot al unui singur ministru dintre partenerii comunitari, României îi este respins un drept european elementar. Această respingere afectează atât participarea României la piața unică europeană, cât și implicarea în alte eforturi de integrare. In acest context, principii precum solidaritatea, coeziunea și chiar integrarea se golesc de sens și viitor.