Sisteme agroforestiere contra schimbarilor climatice

În sudul României, în apropiere de Dăbuleni - patria pepenilor, se întind peste o sută de mii de hectare aride. "Sahara României" li se mai spune. Zona acoperă deja mare parte din estul județului Dolj, iar silvicultorii și ONG-urile încearcă din greu să oprească avansul nisipurilor, în principal cu ajutorul plantațiilor de salcâm. În comună Cârcea, în apropiere de Aeroportul Internațional Craiova, în timpul verii culturile agricole suferă. Iar verile în Oltenia sunt lungi. Fundația Pădurea de Mâine a venit însă cu o idee nouă și face un experiment. 

"Aici avem un sol brun-roșcat, o structură semi-argiloasă," explică Marian Mechenici, de la o companie care ajută la înființarea aceastei plantații experimentale. "Nu răspunde foarte bine în perioada secetoasă. Se crapă destul de mult." Echipele sale au pregătit 1,3 hectare de teren care a fost semănat cu cereale și legume, ca și câmpurile din jur. Ce diferențiază această parcelă, însă, este că a fost plantată simultan cu arbori și pomi fructiferi. Mereu în căutare de noi soluții în lupta climatică, fundația menționată finanțează aici un studiu privind performanța sistemelor agroforestiere. 

"Noi ne dorim să luptăm cât mai activ împotriva schimbărilor climatice și pentru a crește suprafețele împădurite din România," explică Mihail Caradaică, directorul acesteia. 

"În special în zona de câmpie, acolo unde regăsim în jur de 6% din pădurile României, sistemele agroforestiere aduc beneficii multiple - reducerea dioxidului de carbon din atmosferă, creșterea potențialului economic al culturilor agricole prin umiditatea oferită de arbori și fertilizarea solului, protecție pentru animalele domestice acolo unde sistemele agroforestiere sunt implementate în ferme", mai spune acesta. 

Dar ce este un sistem agroforestier? Aflăm de pe site-ul fundației. În literatură de specialitate sunt multe definiții, dar toate subliniază integrarea arborilor și a altor specii lemnoase (în diverse combinații) în culturile agricole, în pășuni sau în activitățile zootehnice, pentru a extrage beneficii suplimentare de pe aceeași suprafață de teren. Perdelele forestiere care protejează culturile de cereale sau arborii solitari sau în pâlcuri păstrați pe pășunile pentru animale sunt exemple la îndemână pentru România, dar conceptul este mult mai bogat în aplicații. Este poate cel mai vechi model de management durabil al pământului, datând din perioada neolitică, atunci când oamenii au început să cultive plante la adăpostul pădurilor. Însă în secolul al XX-lea sistemele agroforestiere au fost înlocuite aproape complet în Occident de agricultura intensivă: culturi plantate pe suprafețe neîntrerupte, îngrijite cu mijloace mecanizate și susținute chimic pentru a face față dăunătorilor sau pentru a deveni mai productive. În ultimii 40 de ani perspectiva a început, însă, să se schimbe - iar rolul structurilor forestiere integrate în culturi agricole sau zootehnie este din ce în ce mai bine înțeles și pus în practică. 

Potrivit Asociației Europene pentru Sisteme Agroforestiere (EURAF), pe continentul nostru sunt peste 8 milioane de hectare cultivate în acest mod.  Arborii oferă lemn pentru construcții sau energie, fructe comestibile, umbră și hrană pentru animale. În același timp, stabilizează solul și îi echilibrează compoziția chimică, oferă protecție culturilor în fața intemperiilor sau a dăunătorilor, purifică aerul și păstrează calitatea apelor dintr-un areal. Pădurile sau perdelele forestiere susțin culturile agricole, le fac mai productive și le cresc reziliența în fața schimbărilor climatice. Cercetarea noastră este, sperăm, primul pas pentru o dezvoltare pe scară largă a agrosilviculturii românești, spun specialiștii de la Fundația Pădurea de Mâine. 

Cercetătorul principal al proiectului este Mihai Enescu, șef de lucrări la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București:

 "Avem un plot pe care l-am divizat în 20 de parcele de formă pătrată, cu 24 de metri latura, în care vom planta atât specii forestiere comune de genul stejarului, frasinului, paltinului, arțarului și multe altele, dar și unele mai puțin utilizate în prezent în România. Specii xerofite în mod special, care rezistă la condițiile secetoase, cum ar fi specii autohtone - stejarul pufos, sau și altele,  alohtone, din alte țări, cum ar fi glădița sau ulmul de turkestan (Ulmus pumila - lat.). Vom planta de asemenea și arbuști fructiferi. Aici, în spatele meu, vedem deja smeur, în sistem intensiv. Vom planta și mur, dar și loturi cu specii agricole. Vor fi loturi cu porumb și floarea-soarelui de desimi diferite si tehnologii moderne. Vom testa și alte propuneri, care deja au dat rezultate bune în țările cu precădere din centrul și vestul Europei, adică la distanțe mai mari. Vom veni de asemenea cu rânduri irigate, rânduri neirigate, rânduri fertilizate, rânduri nefertilizate, astfel încât să răspundă la peste douăzeci de întrebări de cercetare. Mizez pe rezultate rapide, poate nu chiar în primul an, dar în anii doi, trei și patru, pentru că este un proiect care se va întinde pe patru ani. Mizez pe rezultate cel puțin interesante, pe care abia așteptăm să le promovăm".

Ținta finală a proiectului este realizarea unui ghid de bune practici în folosul agricultorilor și silvicultorilor români. Un "manual" de utilizare a sistemelor agroforestiere în țara noastră, care să țină cont de specificul local - ce specii se pot combina, unde, cum, când - și cu ce efecte.