COP27, conferința anuală a ONU dedicată combaterii schimbărilor climatice s-a încheiat după lungi negocieri dificile.
Cele aproape 200 de țări participante la cea de-a 27-a Conferință ONU dedicată combaterii schimbărilor climatice au decis să înființeze un fond pentru a răspunde pierderilor și daunelor suferite de țările în curs de dezvoltare, deosebit de vulnerabile. Pierderile și prejudiciile se referă la daunele climatice, uneori ireversibile, deja suferite în unele țări ca urmare a schimbărilor climatice.
Solicitarea de finanțare a acestora a fost una dintre principalele revendicări ale țărilor din Sud la respectiva conferință. Instituirea unei finanțări a pierderilor și a daunelor este cerută de ani de zile de țările din Sud, dar țările bogate au refuzat mereu, de teamă că recunoașterea daunelor climei va duce la acțiuni în justiție pentru despăgubiri. Uniunea Europeană a fost de acord cu instituirea unui fond pentru pierderi și daune, cu condiția ca de acesta să beneficieze cele mai vulnerabile țări și ca finanțarea sa să fie asigurată și de anumite țări emergente, precum China.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a apreciat că aceasță conferință "marchează un mic pas către justiția climatică, dar că este nevoie de mult mai mult pentru planetă".
"Pentru Europa, răspunsul este REPowerEU. Nu este suficient doar să reducem dependența de combustibilii fosili ruși -oricum, un pas necesar- ci trebuie să accelerăm folosirea surselor regenerabile. Vorbim totodată de independența noastră și de securitatea aprovizionării. Sudul Global deține resurse din abundență, de aceea este necesar să facem echipă. Este motivul pentru care Uniunea Europeană semnează noi parteneriate pentru hidrogen cu Egiptul, cu Namibia și cu Kazahstanul. Din același motiv sprijinim parteneri precum Vietnamul și Africa de Sud să-și decarbonizeze economiile.
Trebuie să atingem obiectivul prevăzut prin Acordul de la Paris. Și Europa menține cursul. Vom reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55% până în 2030, un obiectiv prevăzut deja în lege. Cu pachetul nostru Fit for 55, punem în aplicare cel mai ambițios cadru legal din întreaga lume. Și facem apel la toți marii emitenți să-și sporească obiectivele.
În plus, avem nevoie de progrese tangibile în ceea ce privește obiectivul nostru global de adaptare. Cei care au cea mai mare nevoie, vorbim de țările în curs de dezvoltare, trebuie să fie sprijiniți în adaptarea la un climat care ridică tot mai multe probleme. Acesta este, de asemenea, motivul pentru care Conferința Națiunilor Unite privind schimbările climatice trebuie să facă progrese în ceea ce privește prevenirea, minimizarea și abordarea pierderilor și daunelor cauzate de schimbările climatice. Este timpul să punem asta pe ordinea de zi."
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved