Mnemonics la Bienala de la Veneţia

Irina Gudană, Raluca Sabău, Roxana Pop, Romeo Cuc, Mihai Gheorghe şi Vlad Tomei...au avut poftă de joacă. Şi pentru că şi-au amintit cum ne jucam...pe timpuri, în spaţiul înghesuit dintre blocuri, proiectul realizat s-a subscris perfect tematicii Bienalei de la Veneţia de anul acesta: Freespace. Au aplicat şi acum reprezintă România la acest prestigios eveniment. Mai trebuie precizat că Bienala veneţiană se află la a 16-a ediţie, iar tema "Freespace" reprezintă generozitatea spiritului şi acel sens al umanităţii pe care arhitectura îl găzduieşte. Proiectul Mnemonics, care reprezintă România la această a 16-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Arhitectură - la Biennale di Venezia, reprezintă un spaţiu al copilăriei în care toţi românii de vârstă medie se pot regăsi.

Irina Petra Gudană, una dintre participantele la proiect, ne-a spus cum a ajuns proiectul Mnemonics la Bienală: "Expoziţia internaţională de arhitectură de la Veneţia este unul dintre cele mai mari evenimente de arhitectură din lume şi pentru România este o participare prestigioasă care se repetă an de an, atât la bienala de arte, cât şi la bienala de arhitectură. Anul acesta participarea României constă în proiectul Mnemonics, un proiect foarte drag nouă, autorilor, pentru că ne-am pus împreună amintirile din copilărie şi facem o analiză a istoriei urbanismului şi arhitecturii din România, prin prisma memoriei colective, pe care cumva o găsim ca formând un fir roşu, prin amintirile mai multor generaţii, de copii, de adulţi, care au copilărit în oraşe, în spaţiul dintre blocuri, şi în felul acesta răspundem la tema-cadru de anul acesta Freespace, Spaţiu liber. Expoziţia României la Veneţia constă de fapt în două spaţii, pe care le-am gândit ca fiind unul în continuarea celuilalt: este vorba o dată de pavilionul României, din Giardini della Biennale, unde încercăm o scenografie a spaţiului dintre blocurile oraşelor din Românie, amintim cumva de cadrul de acolo, şi cealaltă expoziţie este în galeria Institutului Cultural Român, de la Veneţia, un spaţiu mult mai mic, care primeşte o scenografie esenţializată a casei scării blocului, intrarea în orice bloc dintr-un oraş din România."

Vlad Tomei s-a alăturat proiectului mai târziu, după cum ne-a spus, venind din altă zonă de preocupări: "Ce mi s-a părut extraordinar, eu fiind de formaţie mai degrabă jurnalistică, e că de fapt e una dintre primele expoziţii pe care le văd, care mi se pare inclusivă, simplă, uşor de înţeles pentru foarte multe categorii de public. Este o expoziţie gândită şi stilizată ca un spaţiu dintre blocuri."

Am întrebat-o pe Irina Petra Gudană ce văd vizitatorii: "Pavilionul a fost transformat, are două componente importante, odată sunt pereţii pavilionului care fac un studiu al urbanismului şi prin asta înţelegem faţade de blocuri care creionează spaţiul acela din amintirile noastre. Trecem prin mai multe decenii de arhitectură şi analizăm evoluţia limbajului arhitectural, avem un discurs prin care explicăm cum au ajuns locurile să arate aşa, iar în centrul acestui perimetru se găsesc elementele pe care ni le amintim cu toţii, bătătorul de covoare, rotativa, leagănele, masa de ping-pong, elemente recurente pe întreg teritoriul ţării, în multe spaţii publice, care cumva făceau mobiliarul urban acum câteva decenii şi ele au fost poate lăsate uitării după anii 90. Noi le povestim ca declanşatoare de memorie, ca mnemonics pentru ceea ce povestim. Asta înseamnă că vizitatorii vor putea intra în pavilion şi vor avea o imagine de ansamblu asupra urbanismului şi vor putea interacţiona cu toate aceste obiecte plasându-le atât în timp, cât şi în spaţiu şi, foarte interesant e că această cronologie pe care o propunem sfârşeşte cu o întrebare despre viitor, o întrebare care a fost adresată copiilor, în cadrul unor ateliere organizate de colaboratorii noştri de la (n.r. asociaţia) "De-a arhitectura", şi atunci putem vedea şi viziunea copiilor asupra viitorului blocurilor din România, în desenele lor pe care le-au făcut împreună, cu maximum de imaginaţie şi creativitate."

Iar Vlad Tomei a adăugat: "În momentul în care am văzut desenele copiilor care au fost rugaţi să-şi imagineze blocurile viitorului, am decis spontan că aş locui într-un bloc de genul acela, pentru că erau blocuri care aveau tobogane în jurul lor, terenuri de joacă şi tot felul de elemente absolut ingenue şi interesante la care s-au gândit din proprie iniţiativă. Chiar dacă e o temă rezolvată poate infantil, e foarte important să o luăm în calcul ca punct de plecare, măcar la nivel de ton şi de perspectivă: ce putem şi cum am putea să transformăm spaţiile publice în viitor."

Cât despre recuzita din expoziţie, Vlad Tomei a adăugat că dincolo de faţade, un alt element important sunt jocurile copilăriei: "Un element important sunt cartonaşele cu jocuri, fiecare zonă din perete conţine între patru şi şase cutii cu cartonaşe care explică jocuri pe care le jucam cu toţii în perimetrele astea. Asta ziceam şi în documentaţia proiectului, faptul că poate cea mai iconică imagine a spaţiilor acestora în minte fiecăruia dintre noi sunt copiii care se joacă afară în faţa blocului sau în jurul blocului şi îşi imaginează cumva lumi întregi, deşi spaţiile în sine sunt goale."

O întâlnire fericită plină de gânduri legate de copilărie şi de ideea de libertate, aşa cum era ea percepută de către copiii care se jucau între blocuri, creând un spaţiu magic oriunde se aflau.