Ştiri de la Radio Ujgorod. La microfon, Angelica Dan.
Pasagerii din transportul feroviar din Uniunea Europeană au numeroase drepturi. Când cumpăraţi un bilet de tren, nu trebuie să vi se ceară să plătiţi un preţ mai mare pentru că aveţi o anumită naţionalitate sau pentru că achiziţionaţi biletul dintr-un anumit loc.
Horia Moculescu, figură reprezentativă a muzicii uşoare româneşti, compozitor şi interpret, a încetat din viață, miercuri, la vârsta de 88 de ani.
Până în anul 2030, aproape 40% dintre competențele actuale ale angajaților se vor schimba, însă inteligența artificială nu va înlocui oamenii, ci va transforma modul în care aceștia muncesc.
Federaţia Română de Fotbal lansează campania "Fotbalul uneşte! Respectă jocul, respectă oamenii!", o iniţiativă naţională împotriva discriminării şi rasismului, care se va desfăşurată între noiembrie 2025 şi martie 2026, informează FRF.
Compania petrolieră rusescă Lukoil e pe cale să dispară de pe piaţa românească
Coaliţia de Guvernare de la Bucureşti a ajuns la un acord în privinţa reformei din administraţia publică.
Cristina-Lavinia Arnăutu, director cu atribuții de secretar de stat al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, a efectuat o vizită de lucru de 4 zile în Serbia.
A plecat dintre noi arhitectul celei mai mari performanțe din istoria fotbalului românesc.
ANCOM: Utilizatorii pot raporta către platformele online orice conţinut ce ar putea încălca legislaţia electorală
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) aduce la cunoștința cetățenilor români aflați, în tranzit sau care intenționează să călătorească în Italia, că în data de 14 noiembrie 2025 va avea loc o grevă de 24 de ore ce va afecta transportul public din Roma și transportul aerian la nivel național.
Ministerul Justiţiei propune o iniţiativă legislativă conform căreia femicidul ar putea fi pesdepsit cu închisoare pe viaţă.
Astăzi, 11 noiembrie, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, mai mulți politicieni români au transmis mesaje de recunoștință și omagiu pentru militarii care au servit sub drapelul României.
Au fost repatriate în România osemintele principelui Grigore Alexandru Ghyka, figură istorică luminoasă a secolului al XIX-lea.
Soţia îşi va putea păstra numele din timpul căsătoriei independent de consimţământul soţului, în cazul unui divorţ, potrivit unui proiect de lege iniţiat de deputaţii USR şi PNL.
Căpitanul Naționalei de rugby a României și-a anunțat retragerea de la prima reprezentativă.
Currency Converter RON/EUR: mie, 12 nov..
Republica Moldova face încă un pas către aderarea la Uniunea Europeană. La Chișinău a fost deschis, vinerea trecută, Biroul Parlamentului European în Republica Moldova. Președinta legislativului european, Roberta Metsola a reafirmat sprijinul politic pentru aderarea acestei țării la familia europeană și s-a adresat Parlamentului de la Chișinău parțial în limba română.
Modificarea legislaţiei privind drepturile pasagerilor europeni reprezintă, în această perioadă, un subiect de negociere între instituţiile europene, după un vot al Comisiei parlamentare pentru Transporturi şi Turism. Modificările vizează, între altele, despăgubirea pasagerilor pentru întârzieri de peste trei ore, gratuitate pentru un bagaj de mână de mici dimensiuni şi eliminarea unor taxe percepute în prezent de unele companii aeriene.
Europenii continuă să considere democrația și puterea economică drept principalele puncte forte ale UE, conform celui mai recent sondaj Flash Eurobarometru.
"Aceasta este Europa“ s-a numit dezbaterea care a avut loc recent în Parlamentul European, în prezența lui Luc Frieden, prim ministrul Luxemburgului. În cadrul dezbaterii s-a discutat în mod special despre contribuția cetățenilor luxemburghezi la asigurarea securității Europei.
Comisia Europeană va finanţa cu 3 miliarde de euro 60 de proiecte tehnologice de vârf, care contribuie la obiectivul zero emisii nete. Proiectele selectate acoperă 19 sectoare industriale, 18 ţări şi niveluri diferite, reflectând ambiţia Uniunii Europene de a decarboniza printr-o gamă largă de tehnologii şi aplicaţii.
Ştiri de la Radio Ujgorod. La microfon, Elvira Chilaru.
Ştiri de la Radio Ujgorod. La microfon, Angelica Dan.
Ştiri de la Radio Ujgorod. La microfon, Elvira Chilaru.
Ştiri de la Radio Ujgorod. La microfon, Angelica Dan.
Reguli mai stricte pentru firmele care intermediază angajarea cetăţenilor români în străinătate.
Ştiri de la Radio Ujgorod. La microfon, Elvira Chilaru.
Turiştii străini care vizitează România preferă city break-uri în marile oraşe, precum şi circuitele culturale care includ destinaţii precum Bran, Sinaia şi Sighişoara.
Scemtovici & Benowitz Gallery prezintă a treia ediție a expoziției anuale “Contemporary Drawing in Romania - 2025, DESE/M/NE ale timpului”.
Substantivul şi categoriile morfologice specifice
Jecza Gallery București găzduieşte expoziția „Topologii fractale ale infinitului”.
La Bucureşti a avut loc deschiderea Galeriei de artă SAGA.
După 25 de ani de prezență neîntreruptă, Fundația Interart Triade a început un nou ciclu de viață sub numele de Fundația Jecza.
Ca multe oraşe dunărene, şi Drobeta-Turnu Severin cu greu reuşeşte să reprezinte un obiectiv turistic în sine. O tânără localnică ne convinge că municipiul, port la Dunăre şi reședința județului Mehedinți este de neratat.
Bilanţul Sezonul Cultural bilateral româno-polonez 2024-2025 reprezintă un puternic impuls pentru proiecte viitoare.
În fiecare an, la 11 noiembrie, sunt sărbătoriți veteranii teatrelor de operații.
Proiectul de lege privind munca pe platforme, care transpune Directiva europeană în domeniu, ar putea fi aprobat până la sfârşitul lunii decembrie, a declarat preşedintele Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin.
România și Bulgaria găzduiesc, până pe 13 noiembrie, exercițiul multinațional aliat Dacian Fall 25.
Peste 5.800 de cetăţeni străini proveniţi din state extracomunitare figurau în evidenţele Biroului Judeţean pentru Imigrări Sibiu la finalul lunii septembrie.
Peste 5.000 de militari din zece state aliate participă, în această perioadă, la exercițiul Dacian Fall 2025, desfășurat în România și Bulgaria.
Cetăţenii statelor extra-comunitare, care investesc minimum 400.000 euro în România, ar putea obţine un permis de şedere temporară pe o perioadă de 5 ani, conform unei propuneri legislative depuse în Parlamentul de la Bucureşti.
Un podcast al Ambasadei României în Spania. Povești ale unor români din Spania și ale unor spanioli care îndrăgesc România.
Un podcast al Ambasadei României în Spania. Povești ale unor români din Spania și ale unor spanioli care îndrăgesc România.
Podacastul nostru de istorie olimpică, alcătuit pe baza interviurilor de colecţie difuzate, de a lungul vremii, la Radio România Internaţional, a ajuns la ultima sa ediţie.
Un podcast al Ambasadei României în Spania. Povești ale unor români din Spania și ale unor spanioli care îndrăgesc România.
Vorbim astăzi despre Laura Badea, singura româncă medaliată cu aurul olimpic într-o probă individuală feminină de scrimă.
Un podcast al Ambasadei României în Spania. Povești ale unor români din Spania și ale unor spanioli care îndrăgesc România.
Îşi pregătea lucrarea de licenţă ca designer vestimentar, în cadrul Universităţii Naţionale de Artă din Bucureşti, la secţia Modă, când tema Little Black Dress trecut prin mai multe stiluri a devenit o inspiraţie de a adapta stilul Visual Kei, stil japonez de muzică şi vestimentaţie.
La inițiativa americanilor, în vara anului 1919, pe noul stadion Pershing construit de ei la Paris, aproximativ 1500 de sportivi își măsurau forțele în 19 întreceri sportive cunoscute sub numele de Jocurile Interaliate.
Muzeul ASTRA a revitalizat o casă medievală a breslelor din centrul istoric al Sibiului, transformând-o într-un centru de formare, certificare și cultură.
După zece zile în care Bucureștiul a devenit capitala filmului de autor, prezentând în premieră cele mai premiate premiate pe Croazetă, dar și alte titluri cu parcurs internațional, festivalul Les Films de Cannes a ajuns la Cluj Napoca, Arad și Iași. Celebra actriţă franceză Emmanuelle Béart a fost invitata specială a festivalului în acest an.
Pe 26 octombrie, după mai bine de un secol de la primele inițiative și după 15 ani de construcție efectivă, Catedrala Națională și-a deschis porțile în România, țară în care 85% dintre cetățeni se identifică drept ortodocși.
Estul Transilvaniei, care include județele Brașov, Covasna și Harghita, oferă o varietate de muzee care reflectă istoria bogată și diversitatea culturală a României. Pentru a aduce muzeele mai aproape de turiști, a apărut și s-a dezvoltat proiectul Muzeele din estul Transilvaniei. Inițiativa urmărește să promoveze instituțiile muzeale mai puțin cunoscute, dar care dețin colecții valoroase. Proiectul facilitează colaborarea între diverse muzee, de la cele de istorie și etnografie, până la cele mai specializate, cum ar fi Muzeul Pălăriilor de Paie.
Actele de violență stradală împotriva muncitorilor străini fac tot mai frecvent subiectul știrilor de ultimă oră.
A ajuns în această toamnă la a XX-a ediţie!