Statele Unite ale Americii aşteaptă ca legislaţia din România în domeniul energiei să fie ameliorată, a declarat preşedintele României, Klaus Iohannis, după întâlnirea de la Washington cu preşedintele american Donald Trump.
Statele Unite ale Americii aşteaptă ca legislaţia din România în domeniul energiei să fie ameliorată, a declarat preşedintele României, Klaus Iohannis, după întâlnirea de la Washington cu preşedintele american Donald Trump. "Există această preocupare şi ea a fost adusă în discuţie, însă într-o notă optimistă", a spus Iohannis. "Preşedintele Trump şi ceilalţi prezenţi au exprimat aşteptarea că această legislaţie să fie ameliorată pentru a creşte atractivitatea României pentru investitorii americani şi sunt convins că aceste lucruri se pot realiza", a adăugat şeful statului român într-o declaraţie susţinută la Ambasada României din Statele Unite.
Românii care vor să-şi caseze un autoturism mai vechi de opt ani pot merge, de săptămâna aceasta, la producătorii validaţi pentru a accesa Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional, suplimentat cu 130 de milioane de lei. Suma, care reprezintă aproape 28 de milioane de euro, acoperă aproximativ 20 de mii de prime de casare. Se va ajunge astfel la circa 55 de mii de prime de casare acordate în 2019, reprezentând un record în cei 16 ani de când se derulează acest program, după cum a anunţat Administraţia Fondului pentru Mediu de la Bucureşti.
Românii şi bulgarii se află pe ultimele locuri în Uniunea Europeană la rezervarea online a vacanţelor. În cazul României, în 2017, doar 18 la sută dintre utilizatorii de Internet şi-au rezervat vacanţele online. Stă mai slab doar Bulgaria, unde proporţia este de 17 la sută. La polul opus, rezervarea online a vacanţelor este cea mai frecventă în rândul utilizatorilor de Internet din Luxemburg, cu 73 la sută, din Finlanda, cu 65 la sută, şi din Germania, cu 64 la sută. Media la nivelul Uniunii Europene este de 50 la sută. Datele Eurostat mai arată că rezervarea spaţiilor de cazare sau a călătoriilor via Internet este mai frecventă în rândul utilizatorilor cu vârsta între 25 şi 34 de ani, respectiv de 55 la sută, şi mai puţin răspândită în rândul utilizatorilor de Internet cu vârsta între 16 şi 24 de ani, de 41 la sută.
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved