Dimitrie Cantemir

2023 a fost declarat, în România, anul Dimitrie Cantemir. Se împlinesc 350 de ani de la nașterea și chiar 300 de ani de la moartea marelui cărturar, care a fost și domnitor al Moldovei. De altfel, Dimitrie Cantemir s-a născut ca fiu al domnitorului Moldovei, Constantin Cantemir, ales de boieri pentru a le fi domn, când Dimitrie avea doar 12 ani. Peste alți doi ani, Dimitrie este trimis la Istanbul, ca o garanție pentru domnia tatălui său, din Moldova. Îi urmează la tron, în 1693, când acesta moare iar Dimitrie avea doar 20 de ani. Domnitorul a avut și un frate mai mare, Antioh, care a fost și el domnitor în Moldova și ostatec la Istanbul. Ajunge din nou domnitor în 1710, cu susținerea turcilor, pe care îi cunoștea foarte bine, dar, la scurt timp, se aliază cu țarul Petru cel Mare, în lupta acestuia cu turcii. Victoria otomanilor la Stănilești, în 1711, anulează planurile țarului și îl obligă pe domnitorul Moldovei, Dimitrie Cantemir, să plece în exil, în Rusia. Unde a rămas 12 ani, până la moarte, fără să revină vreodată în Moldova. De abia în 1935, rămășițele sale pământești sunt aduse la Iași, de marele istoric Nicolae Iorga, și odihnesc în biserica "Trei ierarhi", ctitorită de Vasile Lupu. Dar nu faptele de arme sau cele politice l-au impus pe Dimitrie Cantemir posterității ci scrierile sale. În timpul sejurului forțat la Istanbul, din timpul adolescenței, Dimitrie Cantemir a demonstrat un mare interes pentru istorie și cultură. 

În încercarea de a-l prezenta pe domnitor se menționează despre acesta că a fost antropolog, lingvist, istoric, filozof, compozitor, cartograf, scriitor, geograf, orientalist și politician. La Istanbul se păstrează zidurile casei care l-a găzduit pe prințul de atunci, în timpul sejurului său ca zălog pentru onestitatea tatălui său, domnitorul Moldovei, Constantin Cantemir. În același mediu se subliniază contribuția lui la constituirea și dezvoltarea muzicii și muzicologiei din Turcia. Marea sa operă, însă, va fi scrisă după ce pleacă din Moldova, înfrânt de turci, în Rusia protectorului său, cel pe care îl admira atâta, țarul Petru cel Mare. A devenit membru al Academiei din Berlin, pentru care a scris "Descriptio Moldaviae" și "Istoria moldo-vlahă", amândouă scrise în latină. Studiile sale publicate denotă un interes impresionant pentru mai multe domenii. Astfel, scrie "Istoria ieroglifică", "Istoria creșterii și descreșterii Curții otomane", "Sistemul religiei mahomedane", "Interpretarea naturală a monarhiilor" - scrise toate în latină, "Cartea științei muzicii" - în turcă. Cea mai importantă scriere a sa este considerată "Hronicul vechimei a româno-moldo-vlahilor", scrisă în latină și tradusă imediat, chiar de autor, în română. Repede, cărțile sale încep să fie traduse în diferite limbi străine, devin accesibile erudiților epocii cărora le propune expertize și observații de profunzime. A fost apreciat de lumea rusă a lui Petru cel Mare și iluminismul vest-european al acelor vremuri. Scrierile sale uimesc prin amploarea fenomenelor tratate dar și prin profunzimea analitică. A cunoscut și a scris în mai multe limbi, în română și latină, turcă și greacă, arabă și persană, rusă și germană. 

După înfrângerea, pe câmpul de luptă, a proiectului progresist gândit alături de Petru cel Mare, domnitorul-filosof s-a retras în lumea cărților. În 1714, otomanii îl execută sălbatic pe Constantin Brâncoveanu, domnitorul Valahiei, al doilea principat românesc. Cantemir și Brâncoveanu au fost rivali încrâncenați, deși amândoi vedeau în cultură și civilizație viitorul poporului român. După ce află că turcii l-au căsăpit pe Brâncoveanu și toții fii lui, Cantemir înțelege că nu va mai putea face nimic pentru țara sa. Din acel moment, turcii trimit pe tronurile de la București și Iași domnitori de origine greacă din cartierul Fanar al Istanbulului, care se arătaseră slujitori fideli ai Curții Otomane. Deși ortodocși ca și românii, fanarioții instaurează, timp de un secol, un regim de cruntă exploatare a Moldovei și Valahiei, în favoarea otomanilor și al propriului buzunar. Dimitrie Cantemir a murit acum trei secole, lăsând o impresionantă operă, scrieri adunate în câteva lăzi, în orașul lui Petru cel Mare, și pe care pasionații cercetători români le aduc, treptat și temeinic, sub lumina tiparului.