Circuitele reprezintă, poate, cea mai bună modalitate de a descoperi o zonă sau o ţară. Există circuite de descoperire a frumuseţilor naturii, însă de cele mai multe ori pe lista obiectivele vizitate figurează muzee, clădiri de patrimoniu.
Circuitele reprezintă, poate, cea mai bună modalitate de a descoperi o zonă sau o ţară. Există circuite de descoperire a frumuseţilor naturii, însă de cele mai multe ori pe lista obiectivele vizitate figurează muzee, clădiri de patrimoniu şi situri arheologice. Costin Corboianu este un experimentat ghid de turism şi a avut ideea de a inventaria cele mai frumoase sate din România. Cîteva dintre acestea pot fi vizitate într-o excursie de 4 zile, cu plecare şi întoarcere la Bucureşti. "Vă propunem un traseu cu cele mai frumoase state din România, un număr de 15 localități, începând din zona de sud a Carpaților, plecând din București, cu primul sat turistic din România, Şirnea. Continuăm drumul spre Bran. De la Bran, mergem spre Sibiel unde vom avea și o primă cazare. Bineînțeles că după ce ne întâlnim cu meşterii populari din zonă, o să vedem și Muzeul de icoane pe sticlă, unicat în România. De acolo continuăm drumul spre, spre Rimetea în județul Alba, unde, de asemenea, este o zonă foarte frumoasă."
Rimetea se remarcă printr-o arhitectură unică a caselor, de secol 19. După ce, în urmă cu secol şi jumătate, un incendiu a distrus aproape toate casele, satul a renăscut, noile case fiind ridicate după acelaşi model arhitectonic. Sunt case înalte, cu pereţi albi şi cu tocuri de ferestre vopsite în verde, cu porţi înalte, cu grădină şi livadă în spate, o parte dintre ele fiind transformate în pensiuni. Pentru conservarea valorilor sale arhitecturale, Rimetea a primit în anul 1999, din partea Uniunii Europene, premiul "Europa Nostra", prin programul european de restaurare rurală cu acelaşi nume. De la Rimetea, drumul continuă spre nord, în judeţul Bistriţa-Năsăud, cu o oprire în localitatea Salva, unde poate fi vizitată casa Costumului Popular.
Ghidul de turism Costin Corboianu vine cu precizări: "La Casa Costumului Popular vom avea o întâlnire cu doamna Virginia Linu. Dânsa a creat acest muzeu, al Casei costumului popular. Dânsa a reușit să capaciteze peste 50 de femei din localitate, doamne care știu să lucreze arta tradițională și împreună au reușit să facă acel brand până la urmă, îmbinând vechiul cu nou. Sunt și cămăși stilizate, inclusiv ie sau cămașă tradițională, fuste ș.a.m.d. Este foarte interesantă povestea, n-o să dezvălui absolut tot. Tuturor le recomand, când ajung acolo, să se oprească, să viziteze. Pot să vă spun că dânsa a pus umărul la acea asociație "Le blouse roumaine" care a redescoperit ia tradițională românească, care a inspirat foarte mulți mari creatori de modă din întreaga lume."
Din Bistriţa Năsăud traseul continuă în Maramureş, în nordul României, în sate tradiţionale, preucm Breb şi Botiza, renumite pentru bisericile din lemn şi impozantele porţi din lemn, adevărate opere de artă populară. În continuare, circuitul celor mai frumoase sate din România continuă în Bucovina. Turiştii pot vizita aici Muzeul Oului din localitatea Vama, cu o colecţie de peste 11 mii de exponate, lucrate în tehnici şi diferite stiluri. O treime dintre aceste ouă decorative provin din 82 de ţări. Şi în localitatea bucovineană Vama există un muzeu al ouălor încondeiate, însă aici remarcabil este faptul că pereţii exteriori ai casele sunt pictaţi sau încondeiaţi, după cum spun localnicii, cu motive tradiţionale, preluate de pe portul tradiţional al românilor.
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved