Comisia Europeană va aloca 120 milioane de euro, în următorii trei ani, pentru apicultorii din statele UE pentru a sprijini rolul important al acestei activități în agricultură și în protejarea mediului.
Comisia Europeană va aloca 120 milioane de euro, în următorii trei ani, pentru apicultorii din statele UE pentru a sprijini rolul important al acestei activități în agricultură și în protejarea mediului. Bugetul este cu 12 milioane de euro mai mare decât în perioada 2017-2019.
Sprijinul financiar reprezintă aproximativ 48% din cheltuielile efectuate de către apicultori pentru asigurarea rezervelor de hrană, conform tehnologiei apicole reprezentând ajutor de minimis în valoare de 20 lei pe familia de albine.
Valoarea totală ajutorului de minimis nu poate depăşi suma de 20.000 euro pe durata a trei exerciţii financiare, în cursul exerciţiului financiar respectiv şi în cele doua exerciţii financiare precedente.
România produce, în medie, 22.000 de tone de miere anual, clasându-se pe locul patru în Europa şi deţine peste 1,4 milioane de familii de albine.
La nivel naţional, sunt înregistraţi în jur de 40.000 de apicultori, peste 60% dintre aceştia fiind membrii ACA, cu un efectiv de 900.000 de familii de albine.
Potrivit datelor Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACA), în ultimii 2-3 ani, consumul de miere a înregistrat o creştere de 15%, până la 550 de grame pe locuitor pe an, însă cu acest consum România se află la coada clasamentului, la nivel european.
Datele statistice arată că românii consumă de 3-4 ori mai puţină miere comparativ cu cele două kilograme consumate în Germania sau 1,5 kilograme în Olanda şi Belgia. Din păcate, tot din cifrele statistice, se vede că românii consumă în fiecare zi 70 de grame de zahăr şi doar 3 grame de miere.
(Interviu cu domnul Daniel Buda - Europarlamentar şi cu domnul Ioan Fetea - Președintele Asociației Crescătorilor de Albine din România)
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved